Luni, 20 mai, la ora 19:00, în Sala „Ion Baciu” a Filarmonicii „Paul Constantinescu” din Ploiești, va avea loc concertul intitulat „ICONS – o experiență contemporană a legendelor pop-rock”.
Pe scenă, alături de Matei Ioachimescu, vor urca Irina Rădulescu (la marimbă), The Romania Flute Ensemble (format din Tabea Bebeșelea, Katica Lázár, Eduard Miclea, Bella Moisa, Romina Onișor și Riana Savu), și Maria Rizea la tobe.
Concertul face parte din Turneul național ICONS, care are loc în perioada 9-25 mai 2024, în nouă orașe din România: Timișoara, Sibiu, Cluj-Napoca, Bistrița, Baia Mare, Brașov, Buzău, Ploiești și București. Acest eveniment promite să redefinească conceptul de concert obișnuit și să creeze un nou tip de experiență muzicală, accesibilă tuturor, prin intermediul creativității și virtuozității.
Proiectul este susținut de munca și colaborarea unor artiști și compozitori de prestigiu, printre care se numără Gabriel Almași, Dande Popescu, Ciprian Pop, Mihai Popean, Jorge Rojas și Aurelian Băcan.
Pe lângă aceste concerte excepționale, muzicienii organizează ateliere și cursuri de măiestrie, menite să ofere oportunități de învățare și interacțiune cu artiștii implicați.
Organizat de Asociația Scena Muzicală, în parteneriat cu Primăria Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, evenimentul propune publicului un program spectaculos, ce își propune să redefinească experiența unui concert obișnuit: hiturile unor trupe legendare precum Queen, Deep Purple, Pink Floyd, Guns N’ Roses, Aerosmith vor fi prezentate într-o manieră originală și creativă prin intermediul unei miniorchestre de flaute, marimbă bas și tobe.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews