Pe data de 16 mai, de la 18.30, Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” va găzdui vernisajul expoziției temporare de fotografie intitulată „Emoții Românești”

Evenimentul va fi onorat de prezența domnului dr. Luis Ovidiu Popa, director general al Muzeului Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, a curatorului expoziției, artistul Rareș Beșliu, a jurnalistei Mona Nicolici și a Mariei Gheorghiu, Președinte al Asociației OvidiuRO.

Deși în ultimul an Rareș Beșliu s-a dedicat mai mult fotografierii în nordul lumii, concentrându-se pe zonele arctice, unde schimbările climatice sunt evidente, România a fost și va rămâne întotdeauna țara unde s-a îndrăgostit de natură și de fotografia de viață sălbatică. Aici a experimentat emoția descoperirii vieții sălbatice – o lume nouă pentru el, plină de mister și poveste, chiar dacă fără cuvinte.

Să credem că animalele nu au emoții este ca și cum am nega că există alte ființe pe Pământ. După atât de mult timp petrecut alături de ele, sunt convins că simt la fel ca noi, chiar dacă nu le putem citi expresiile faciale sau nu le putem auzi vorbele. Ele ne comunică prin acțiunile lor, prin interacțiunile cu mediul lor înconjurător.

Expoziția „Emoții Românești” este prima expoziție temporară a Muzeului Antipa dedicată vieții sălbatice din țara noastră și cuprinde 30 de fotografii cu animale ce se găsesc și pe teritoriul României. Imaginile sunt parte din albumul „Emoții”, care oferă cititorilor povești complete ale animalelor surprinse de Rareș Beșliu, dar și cadre cu viețuitoare din colțuri mai îndepărtate ale lumii.

În cadrul vernisajului, Rareș va lansa albumul fotografic „Emoții” în ediția paperback. Acesta conține aceleași fotografii ca și albumul în varianta hardcover, dar într-un format mai compact. Albumul va fi disponibil pentru achiziționare la un preț promoțional direct de la Muzeul Antipa. Mai multe informații despre albumul lui Rareș Beșliu pot fi găsite pe site-ul oficial al fotografului.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNew

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *