Situație critică în orașul Slănic Prahova, acolo unde, joi dimineață, o parte a străzii 23 August s-a surpat, chiar în fața sediului Poliției, din motive care, cel mai probabil, țin de zăcământul de sare pe care stă întreaga localitate. 20 de persoane din trei blocuri au fost evacuate, cel putin pana cand autiritarile evalueaza situatia si stabilesc dimensiunea dezastrului. Locuitorii din zona afectată sunt speriați de amploarea surpării, iar unii dintre ei vorbesc și despre faptul că apa din Baia Baciului și din Baia Roșie ar fi intrat, la propriu, în pământ.
Surparea s-a produs aproape de ora pranzului. Localnicii, care au trecut prin zona in cursul diminetii, povestesc faptul ca pe strada aparuse doar o crapatura. La scurt timp, pamantul a inghitit soseaua la propriu.
Imediat, autoritatile au securizat zona si au blocat traficul auto si pietonal.
Dupa ce a fost reevaluata situatia, s-a luat decizia ca locatarii din trei blocuri aflate langa drumul surpat sa fie evacuati pana cand pericolul va fi inlaturat.
Sediul Politiei Slanic a fost evacuat temporar (avem imagini cand scot documente), pentru ca surparea s-a produs in fata cladirii oamenilor legii. In plus, este afectat un stalp de electricitate, iar reprezentantii companiei au fost nevoiti sa opreasca alimentarea cu energie electrica, in zona.
O echipa formata din specialisti de la DSU si IGSU, alaturi de cei din constructii si domeniul minier, au venit la fata locului sa evalueze amploarea dezastrului.