Iulian Dumitrescu si-a depus candidatura pentru un nou mandat la conducerea Consiliului Judetean Prahova. Decizia a fost luata in urma discutiilor cu primarilor liberali si ceilalti alesi locali, dupa cum au anutat reprezentantii PNL printr-un comunicat de presa.
Preşedintele PNL Prahova, Iulian Dumitrescu, a depus miercuri după-amiază semnăturile şi dosarul de candidatură pentru un al doilea mandat în fruntea Consiliului Judeţean.
Reprezentanții PNL au anunțat depunerea candidaturii printr-un comunicat de presă prin care Iulian Dumitrescu a declarat că:
„Nu a fost o decizie simplă, dar, din respect pentru prahoveni şi pentru aleşii locali, am hotărât să candidez pentru un nou mandat şi să ofer continuitate la nivelul Consiliului Judeţean. Împreună cu aceşti oameni – primari, viceprimari, consilieri locali şi judeţeni –, am reușit să facem în 3 ani în Prahova ce nu s-a făcut în 30 de ani înainte. Avem contracte pe fonduri europene de peste trei miliarde de euro”. (Iulian Dumitrescu – președinte PNL Prahova)
Potrivit aceluiași comunicat de presă, în legătură cu dosarul penal care îl vizează, Iulian Dumitrescu susţine că are dreptul legal şi constituţional de a candida, colaborează cu instituţiile de cercetare penală, se consideră nevinovat şi aşteaptă o soluţie cât mai rapidă din partea Justiţiei.