O tânără din județul Brașov, care a raportat cu câteva zile în urmă la Poliție că este amenințată de fostul său concubin și că se simte în pericol, a ajuns la spital după ce a fost agresată de acesta și de doi dintre prietenii săi. În timpul incidentului, o rudă a tânărului a fost de asemenea agresată. Polițiștii emiseseră un ordin de restricție împotriva bărbatului, interzicându-i să se apropie de victimă. În plus, autoritățile i-au sugerat femeii montarea unui dispozitiv electronic de supraveghere asupra agresorului, care ar fi alertat poliția în cazul unei apropiări, dar femeia nu a fost de acord cu această măsură!
Prima intervenție a Poliției în sprijinul tinerei în vârstă de 21 de ani, care locuiește în Codlea, a avut loc pe 27 martie, în jurul orei 10:30, după ce femeia a raportat că a fost amenințată în mod repetat de către concubinul său, în vârstă de 24 de ani, și că se simte amenințată de acesta.
”În urma plângerii, polițiștii au efectuat investigații, iar după ce au întocmit un formular de evaluare a riscurilor, care a evidențiat un risc iminent de violență, au emis un ordin de protecție provizoriu împotriva tânărului, prin care i s-a interzis să se apropie la mai puțin de 50 de metri de concubina sa și de locuința acesteia. În plus, polițiștii au cerut consimțământul persoanei protejate pentru a purta un dispozitiv electronic de supraveghere, care să permită verificarea respectării obligației de către agresor. În urma acestui demers, persoana protejată a refuzat să poarte un astfel de dispozitiv”, au transmis oficialii Poliției județene Brașov.
La doar o zi după ce i s-a interzis să se apropie de femeie, agresorul, însoțit de doi prieteni, a mers la locuința acesteia și i-a agresat fizic atât pe ea, cât și pe un bărbat înrudit cu aceasta.
Scandalul a fost raportat pe 28 martie, în jurul orei 03:04, când Poliția Municipiului Codlea a fost alertată că se aud strigăte la locuința persoanei protejate.
”Imediat, polițiștii s-au deplasat la adresa indicată, unde au descoperit că femeia protejată și un bărbat în vârstă de 24 de ani, rudă cu aceasta, au fost victime ale unei agresiuni fizice, fiind loviți repetat. Din cauza leziunilor suferite, cei doi au fost transportați la un spital unde au primit îngrijiri medicale specializate”, au precizat autoritățile.
Tânărul de 24 de ani și cei doi complici ai săi, cu vârste de 23 și 46 de ani, au fost reținuți și sunt investigați în cadrul unui dosar penal care vizează infracțiuni de amenințare, violență în familie, încălcarea ordinului de protecție provizoriu, loviri și alte forme de violență și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews