Află cum s-au desfășurat ultimele 24 de ore pentru pompierii din întreaga țară!

În decursul ultimelor 24 de ore, echipele de pompieri au fost solicitate să intervină în peste 1.500 de situații de urgență!

Ieri, echipele de pompieri militari au gestionat 1.507 de situații de urgență, cu cele mai multe fiind înregistrate în zona București – Ilfov, precum și în județele Prahova, Argeș, Cluj, Mureș, Brașov și Dâmbovița.

Asistența medicală de urgență a reprezentat cea mai mare parte a misiunilor desfășurate de către salvatori. În ultimele 24 de ore, echipajele SMURD au acordat ajutor pentru 1.266 de persoane aflate în dificultate.

Pe lângă intervențiile medicale, pompierii au răspuns în 134 de situații pentru a sprijini comunitățile și proprietățile acestora, iar echipajele de descarcerare au gestionat 2 cazuri pentru extragerea victimelor din autoturisme avariate.

De asemenea, s-a intervenit pentru a localiza și stinge cele 137 de incendii izbucnite la nivel național. Peste 60% dintre acestea au fost arderi de vegetație, afectând o suprafață de peste 450 de hectare de teren.

În timpul acestor misiuni de salvare, datorită eficienței răspunsului furnizat de echipele operative, au fost salvate 5 persoane aflate în situații critice.

„Începând cu această lună, a fost lansată noua variantă a Platformei Naționale de Pregătire pentru Situații de Urgență – fiipregatit.ro, astfel încât accesul cetățenilor la informațiile educativ-preventive să se realizeze mult mai facil, inclusiv prin optimizarea unui ChatBot care permite relaționarea directă cu utilizatorii, prin furnizarea răspunsurilor la întrebările adresate.

De asemenea, și aplicația mobilă DSU oferă informații extrem de utile despre prevenirea sau modul de reacție în cazul producerii unor situații de urgență. Aceasta poate fi descărcată gratuit, din App Store sau Google Play.

Împreună suntem mai pregătiți să facem față oricăror situații de urgență!”

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *