Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Dâmbovița au dispus astăzi reținerea unui inculpat minor (17 ani), cercetat pentru săvârșirea infracțiuni de trafic de droguri de risc.
Din cercetările efectuate a rezultat că, în luna februarie 2024, inculpatul a comercializat și a oferit cu titlu gratuit, diferite cantități de canabis inclusiv unor minori (elevi), atât în proximitatea unității de învățământ unde sunt înmatriculați aceștia, cât și în locuința sa.

În urma percheziției domiciliare efectuate, au fost identificate și ridicate resturi de țigarete confecționate artizanal, un grinder cu urme de materie vegetală, precum și alte mijloace de probă.
A fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Dâmbovița cu propunerea de arestare preventivă a inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile.
Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Dâmbovița.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul IJJ Dâmbovița.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția de Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.
Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *