Inca un incident revoltator intr-un spital din Romania: o pacienta a ars intr-un salon al Spitalului Movila din Ploiesti. Totul dupa ce un muncitor a taiat cu flexul o teava, aflata langa un tub de oxigen la terapie intensiva. In salon a avut loc o explozie, urmata de incendiu. Autoritatile au descoperit ca spitalul nu are autorizatie de la pompieri. Politia a deschis dosar penal.
Dorel a lucrat luni dupa-amiaza la reteaua de termoficare a spitalului Movila din Ploiesti, o recunosc chiar autoritatile. Incidentul se putea transforma intr-o tragedie cand muncitorul a ajuns, nu se stie cum, sa taie cu flexul o teava aflata in sectia de terapie intensiva, langa patul unei femei dependente de oxigen. A fost nevoie doar de o scanteie pentru a se produce flama.
Mai multi medici au sarit sa stinga flacarile care cuprinsesera patul femeii. Inspectoratul Teritorial de Munca a deschis o ancheta.
Pacienta de 83 de ani este in continuare internata la terapie intensiva, pe sectia chirurgie plastica, in coma Glasgow 3. Are arsuri de gradul 2 pe 15% din suprafata corpului, iar starea este critica. In cauza a fost intocmit un dosar penal pentru distrugere si vatamare corporala din culpa. In noiembrie 2021, un eveniment tragic a avut loc la acelasi spital. Atunci, un incendiu a curprins una dintre cladirile unitatii medicale, iar 2 pacienti au murit si alti 16 au fost grav raniti.