O scoala a fost inaugurata, recent, in judetul Dambovita, in comuna Manesti. Odata ce a fost finalizata aceasta investitie, toți copiii vor învăța într-un singur schimb. In plus, Consiliul Județean Dâmbovița va asigura copiilor navetiști din comună un microbuz electric.

Recent, a fost inaugurat proiectul „Lucrări de consolidare, modernizare, reabilitare, autorizație de funcționare pentru construcția existentă, extindere cu corp școală si sală de sport, împrejmuire și amenajări exterioare teren”, comuna Mănești, satul Drăgăeşti-Pământeni.

Proiectul, cu o valoare de peste 21.600.000 de lei și finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020   a avut ca obiectiv general reabilitarea imobilului Școlii Gimnaziale. Investiția a presupus consolidarea, modernizarea, reabilitarea și dotarea corpurilor existente de clădire, extinderea capacității unității de învățământ cu 300 de locuri prin crearea unui nou corp de clădire, precum și construcția unei săli de sport. Astfel, în total, 480 de elevi beneficiază de condiții moderne de învățare și de derulare a activităților sportive.

Prin construirea unui nou corp de clădire, toți copiii vor învăța într-un singur schimb.

Consiliul Județean Dâmbovița va asigura copiilor navetiști din comună un microbuz electric în valoare de 240.000 de euro pentru ca aceștia să ajungă la școală în cele mai bune și sigure condiții.

By Costin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *