Premierul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj cu ocazia Zilei Internaționale de Comemorare a Victimelor Holocaustului, subliniind angajamentul Guvernului României în prevenirea și combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării și a discursului care incită la ură. În mesajul său, Ciolacu a amintit de Pogromul de la București din 1941 și a evidențiat importanța asumării oneste și promovarea adevărului istoric pentru tratarea rănilor lăsate de Holocaust în conștiința colectivă românească.
„Ziua Internaţională de Comemorare a Victimelor Holocaustului este, în fiecare an, prilejul unui profund omagiu adus tuturor celor ce şi-au pierdut viaţa, familiile, libertatea şi demnitatea în cea mai tragică perioadă a secolului trecut. În România, încercările repetate ale legionarilor de intimidare şi excludere a comunităţilor evreieşti din societate s-au materializat în acţiuni violente, distructive şi ucigaşe. Tot în această perioadă ne amintim de Pogromul de la Bucureşti, un episod tragic al istoriei noastre”, a scris Ciolacu pe rețelele sociale.
Premierul a subliniat că educația este esențială pentru combaterea negării și distorsionării Holocaustului, menționând introducerea disciplinei „Istoria Evreilor. Holocaustul” în școli. Totodată, a reafirmat angajamentul Guvernului în asigurarea faptului că atrocitățile istoriei, precum Holocaustul, nu se vor repeta.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.