„Acum vin și îi întreb pe antreprenorii români: îi facem pe oamenii ăștia să-și iubească meseria? Profesorii din România îi fac pe copii să-și iubească școala, să-și iubească învățătura? Orașele și-au pus problema dacă oamenii iubesc orașul? În general, iubirea de țară există… Unii și-o manifestă prin mitinguri, alții la biserică, alții acasă… Dar noi, prin modul în care am înțeles să ne comportăm în general în ultimii 30 de ani, suntem prima generație de antreprenori a României. Noi am făcut oamenii să-și iubească într-adevăr compania? Să-și iubească meseria? Eu vă spun că nu. Ne-am dus noi către școli active să facem sistem dual, către profesori? Nu. Stăm acasă și așteptăm să ni se dea forță de muncă.”
Dragoș Anastasiu, președintele Camerei de Comerț Româno-Germană
În studiul „Confidex” pentru semestrul I – 2023, pe care îl realizează Impetum Group (sub umbrela CITR și ROCA), principala temere și provocare pentru antreprenori era legată de lipsa forței de muncă: 27% dintre participanții la studiu declarându-se îngrijorați de amenințarea pe care deficitul de forță de muncă (în primul rând calificată, dar și necalificată) din piață o reprezintă pentru afacerea lor.
Când s-au dezbătut rezultatele studiului, au fost exprimate și câteva opinii privind fenomenul deficitului de forță de muncă în România care, pe de-o parte, au încercat să identifice sursa (sau sursele) acestui fenomen îngrijorător, iar pe de altă parte să schițeze în câteva cuvinte și unele soluții posibile (vezi aici). În primul rând Andrei Cionca (CITR, CEO al Impetum Group), a ținut să evidențieze această concluzie a studiului și să o definească:
„Deși, în ultimul an, inflația a fost fenomenul care a atras în mod preponderent atenția opiniei publice, adevărata îngrijorare a managerilor români, în prima jumătate din 2023, este legată de criza forței de muncă. Aceasta este generată, pe de o parte, de lipsa resursei umane specializate în domenii de activitate specifice și, pe de altă parte, de faptul că piața autohtonă a forței de muncă încă nu este suficient de atractivă încât să rețină la nivel local oamenii talentați și care pot face performanță.”
Măsurătorile Confidex pentru semestrul II – 2023. Sursa: impetumgroup.com
Bogdan Badea, ex-CEO al Hidroelectrica SA, s-a oprit asupra ideii că lipsa forței de muncă calificată are ca principală explicație deficitul de școli tehnice profesionale care să ofere pieței muncii tinerii absolvenți de care este nevoie în economie:
„Au fost ani de zile în care industria și companiile nu s-au implicat în sectorul de învățământ, astfel încât școlile profesionale și universitățile cu profil tehnic capabile să creeze următoarele generații de specialiști și-au diminuat foarte mult activitatea sau chiar s-au închis.”
Alexandru Reff, Country Managing Partner la Deloitte România & Moldova, vede și unele soluții: „Trebuie schimbată proporția între oamenii implicați în activitățile productive ale domeniului privat și activitățile mai puțin aducătoare de valoare adăugată din administrație. Acolo sunt milioane de oameni ale căror aptitudini ar putea fi convertite spre activități mai productive, dacă acele joburi s-ar desființa prin reorganizare, debirocratizare, digitalizare și acei oameni ar deveni disponibili ca resurse de competență ale sectorului privat.”
Nu intru într-o analiză vizavi de opiniile de mai sus, dar țin să remarc că în studiul „Confidex” pentru semestrul II – 2023, care a măsurat opiniile antreprenorilor care au participat, ca principale amenințări au fost văzute cele legate de schimbările legislative privind reforma fiscală, însă pe locul trei a continuat să se mențină cea privind lipsa forței de muncă.
UN ALT STUDIU, ACELEAȘI ALARMANTE CONCLUZII
În luna august 2023, „AmCham” – Camera de Comerț Româno-Americană a dat publicității studiul „Analiză privind piața muncii din România”, având ca date de referință anul 2022 și intervalul comparativ al anilor 2017 – 2022. Studiul a fost realizat de experții PwC. Din acest studiu am spicuit și eu câteva idei principale, care să ofere imaginea trendului în piața muncii; rezultatul confirmă realitatea deficitului cronic de forță de muncă – atât calificată cât și necalificată – și schițează soluții, niciuna simplu de aplicat ori care să garanteze reușite.
Deficitul de forță de muncă din construcții compensat cu lucrători asiatici. Sursa: economica.net
(a) Stare de fapt și cauze:
•Nivelul ridicat al emigrării reprezintă una dintre cauzele deficitului actual de forță de muncă, 70% dintre emigranții români reprezintă forță de muncă activă cu vârsta cuprinsă între 15-44 de ani.
•România are cea mai ridicată rată de părăsire timpurie a școlii din UE, respectiv 15,3% în anul 2021 față de 9,7% media UE.
•Persistă penuria de forță de muncă și discrepanțe dintre competențele cerute. Aproximativ 36% dintre angajați nu lucrează în domeniul studiilor lor (peste media UE, de 28,6%).
•Din perspectiva problemelor structurale ale pieței muncii din România, se observă faptul că ponderea populației inactive în populația totală (32,9%) este a doua cea mai mare din UE, după Italia (34,6%); ca fapt divers, după pandemia de Covid-19 s-a constatat creșterea populației inactive cu aproximativ 400.000 de persoane. 62% din populația inactivă este reprezentată de femei.
•Rata medie a șomajului, deși scăzută în comparație cu alte state membre UE, reprezintă o consecință a problemelor structurale, respectiv 2 din 10 români cu vârsta cuprinsă între 15-24 de ani sunt șomeri.
•Ponderea ridicată a muncii nedeclarate (la negru), estimată la 1,4 milioane de persoane (25% din totalul de 5,1 milioane de salariați cu normă întreagă), are un impact negativ asupra ofertei de forță de muncă și asupra datelor oficiale despre piața muncii.
•Sectoarele care au înregistrat cele mai mari scăderi ale numărului mediu de salariați între anii 2017 – 2022 sunt: industria extractivă (-13%) și industria prelucrătoare (-7%), ca urmare a efectelor tranziției energetice și a procesului de automatizare. Această tendință va continua, cel puțin în industria extractivă. Sectorul construcții a cunoscut o creștere de 13% în același interval.
Prognozele ocupării forței de muncă 2022 – 2035. Sursa: PwC
•Deficitul de forță de muncă estimat pentru anul 2022 a fost de 145.000 de persoane și se estimează că, în lipsa unor măsuri rapide și eficiente, poate ajunge la 224.000 de persoane în anul 2026.
•Creșterea constantă a numărului de lucrători non-UE din România confirmă existența unui deficit de forță de muncă și implicit tensiunile de pe piața muncii la nivel național. Cererile de permise pentru lucrătorii non-UE au crescut de 5 ori în anul 2022 față de 2020 (de 4,1 ori față de 2019), pentru ca în prima jumătate a anului 2023 să fie depuse peste 67.000 de cereri de permise; este probabil ca până la finele anului 2023 cererea de lucrători străini non-UE a fost mai mare decât contingentul adoptat de Guvern, de 100 de mii de persoane.
(b) Efecte:
•Pentru intervalul 2022 – 2035, prognozele Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză sunt de creștere a nevoii de angajați în economie cu peste 400 de mii. De interes: scăderi ale numărului de angajați în industria extractivă cu 17.900 de lucrători, iar în construcții cu 54.200 de lucrători.
•Impactul economic estimat de PwC pentru deficitul de forță de muncă în anul 2022 s-a ridicat la 4,4 miliarde EUR sau echivalentul a 10% din creșterea PIB-ului nominal din anul 2022; până în anul 2026 se estimează că pierderea ar putea ajunge 9,5 miliarde EUR în lipsa unor măsuri eficiente de gestionare a crizei.
•Cea mai gravă problemă de ordin structural a României identificată în studiu: formarea, pregătirea și perfecționarea forței de muncă.
(c) Soluții:
•Prima categorie de soluții – Atragerea de noi resurse umane: (i) Creșterea atractivității anumitor sectoare sau profesii prin creșterea salariilor și/sau îmbunătățirea condițiilor de muncă. (ii) Creșterea atractivității condițiilor de viață și de muncă în țară/regiune. (iii) Crearea unei politici active privind migrația care să cumuleze prognozele/datele oficiale, sistemele de recunoaștere a calificărilor și capacităților, politicile anti-discriminare și atragerea diasporei.
•A doua categorie de soluții – Utilizarea cât mai eficientă (intensivă) a forței de muncă existente (România este pe locul 19 în UE ca nivel al productivității muncii): (i) Îmbunătățirea legăturii dintre cerere și ofertă (de exemplu, nevoia prognozată de competențe și programele de formare, implicarea partenerilor sociali în dezvoltarea curriculum-ului educațional, actualizarea regulată a acestuia). (ii) Abordarea lacunelor dintre abilități și competențe (de exemplu, experiență de muncă, formare de lungă/scurtă durată, recunoaștere aptitudinilor). (iii) Îmbunătățirea serviciilor de potrivire/mediere a locurilor de muncă, inclusiv prin parteneriate cu serviciile de ocupare a forței de muncă. (iv) Pregătirea angajaților pentru schimbările la nivelul pieței muncii, prin evaluarea continuă a nevoilor și învățarea și perfecționarea pe tot parcursul vieții.
Lipsa forței de muncă din industrie, compensată tot cu lucrători non-UE. Sursa: wall-street.ro
•A treia categorie de soluții – Activarea sau stimularea resurselor inactive: Abordarea barierelor de pe piața muncii pentru diferite grupuri, de exemplu șomeri de lungă durată sau populația inactivă, de exemplu: accesul la servicii de îngrijire, barierele legate de sănătate sau alte probleme, îmbunătățirea recunoașterii calificărilor pentru emigranți, ajustarea locurilor de muncă pentru lucrătorii în vârstă sau lucrătorii în vârstă cu dizabilități, aspecte privind diminuarea discriminării.
•Zone de intervenție efectivă: (i) Prelungirea duratei de viață activă (ii) Reducerea efectivă a șomajului în rândul tinerilor (iii) Îmbunătățirea fluxului de lucrători străini (iv) Creșterea gradului de ocupare în câmpul muncii în segmentele inactive de populație.
SOLUȚIA LA-NDEMÂNĂ: IMPORTUL DE FORȚĂ DE MUNCĂ
Romulus Badea, vicepreședinte al Asociației Patronatul Importatorilor de Forță de Muncă (vezi aici) crede că importul de forță de muncă non-UE reprezintă soluția la-ndemână și care trebuie luată în considerare pe termen mediu și lung pentru economia României și că necesarul se ridică la acest moment la circa 150 de mii de lucrători de import anual. Desigur, Romulus Badea poate fi creditat ca având o viziune subiectivă, dar în niciun caz nerealistă asupra deficitului de forță de muncă, motiv pentru care reproduc câteva dintre ideile pe care le-a prezentat într-o analiză publicată de Info-financiar (vezi aici):
„Muncitorii străini vin în aproape toate domeniile. Cele mai multe solicitări însă vin din domeniul construcțiilor; veneau și din domeniul Horeca, însă acest domeniu tinde să fie depășit în solicitări de către fabrici din toate industriile, toate domeniile, deci capacități de producție, lucru la linie, produse de serie. Oamenii aceștia pleacă din țara lor în celălalt capăt de lume, în România, pentru bani, pentru că situațiile economice de acasă de la ei sunt precare, nu reușesc să-și asigure traiul zilnic și atunci pleacă în căutarea unui câștig mai bun. Prin urmare, da, ei vin hotărâți să lucreze, vin hotărâți să câștige bani.”
Deficitul de forță de muncă din agricultură poate fi compensat și mobilizând populație neocupată. Sursa: agrobiznes.ro
„În România este un deficit foarte mare, peste un milion de muncitori ca necesar estimat și atunci este o întâlnire a cererii și ofertei. Exodul românilor în străinătate este una dintre cauzele majore ale acestui deficit și aș vrea să subliniez că mulți angajatori români privesc aducerea muncitorilor străini ca o soluție temporară, ca un pansament. Din păcate, numărul mare de români plecați în străinătate, lipsa școlilor profesionale, lipsa dorinței tinerilor noștri de a mai avea meserii manuale, care implică lucruri în service-uri auto, lucruri în fabrici, mecanici, nu mai vorbesc de agricultură. Deci lipsa dorințelor de a face astfel de munci ne face dependenți de importul de forță de muncă. Aceasta nu mai este o soluție pe termen scurt, este o soluție pe termen lung și trebuie să ne obișnuim cu acest gând că într-un orizont mediu și chiar lung. Aceasta este soluția pe care un angajatorii români o vor avea la îndemână.”
Angajarea de lucrători străini, non-UE, nu este chiar foarte simplă, dar în ultimii ani atât angajatorii interesați, cât și intermediarii și autoritățile au reușit împreună să facă mecanismul să funcționeze și să răspundă nevoilor din piața forței de muncă.
Angajatorul interesat să importe forță de muncă non-UE trebuie în primul rând să îndeplinească o serie de cerințe esențiale: (a) să desfășoare activități compatibile cu funcția pentru care solicită încadrarea în muncă a cetățeanului străin; (b) să aibă achitate la zi obligațiile către bugetul de stat; (c) să nu aibă la activ sancțiuni pentru săvârșirea unor contravenții precum angajare ilegală sau muncă nedeclarată; (d) să nu fie (sau să nu fi fost) condamnat definitiv pentru o infracțiune prevăzută de Codul muncii sau de Codul penal. Dacă îndeplinește cumulat aceste condiții, angajatorul poate demara procesul de angajare de cetățeni străini.
Dar angajatorul (împreună cu intermediarul) mai are (au) și alte responsabilități pentru a putea finaliza procesul de angajare de muncitori străini, pentru că îi revine obligația de a se asigura că lucrătorii importați îndeplinesc la rândul lor o serie de condiții: (a) au și pot dovedi pregătirea profesională și experiența în domeniul de activitate în care urmează să activeze; (b) sunt apți din punct de vedere medical pentru ocuparea postului; (c) nu au antecedente penale incompatibile cu postul pentru care urmează să fie recrutați; (d) se încadrează în contingentul anual aprobat de guvern.
Până la jumătatea anului 2023 se depuseseră solicitări pentru 67 de mii de lucrători non-UE. Sursa: PwC
Potrivit legislației în vigoare, firmele care doresc să angajeze personal străin trebuie să parcurgă următoarele etape de angajare: (i) obținerea unui aviz de angajare – care poate varia în funcție de categoria de lucrători în care se încadrează (sezonier, permanent etc.); (ii) obținerea unei vize de lungă ședere; (iii) obținerea dreptului de ședere; (iv) eliberarea unui permis de ședere în scop de muncă sau detașare.
Există și categorii de străini pentru care obținerea avizului de angajare pentru încadrarea în muncă nu este necesară, cum ar fi solicitanții de azil sau străinii care au dobândit o formă de protecție în România.
Recent, Comisia Europeană a deschis o procedură de infringement împotriva a 17 state membre, inclusiv România, pentru că nu au transpus în legislația proprie Directiva privind atragerea pe piața națională a muncii a forței de muncă calificată non-UE.
Reglementarea, cunoscută sub numele de Directiva asupra Cărții Albastre UE, stabilește condițiile de intrare și rezidență pentru cetățenii din statele terțe înalt calificați care vin să se stabilească și să muncească într-una dintre țările UE. Directiva introduce norme eficiente pentru atragerea lucrătorilor înalt calificați în UE și care includ condiții de admisie mai flexibile, drepturi suplimentare și posibilitatea de a se deplasa mai ușor între statele UE pentru găsirea unui loc de muncă.
PROVOCAREA DE A TRAGE CÂTEVA CONCLUZII
Conform calculelor PwC, din ce am văzut, faptul că în jurul a 150 de mii de lucrători de care este nevoie nu pot fi aduși în economie, la o productivitate medie estimată de circa 30 de mii de Euro anual per lucrător, implică un minus de realizare a PIB de circa 4,5 miliarde de Euro; adică la un PIB de 286,4 miliarde de Euro, cât a fost cel al României în 2022, nerealizarea ar însemna 1,5%, ceea ce nu este deloc puțin. Mai mult, această nerealizare implică și că veniturile bugetului de stat puteau fi mai mari cu circa 1,2 miliarde de euro. Pentru anul 2026, dacă trendul se menține, nerealizarea de PIB poate ajunge la 9,5 miliarde de Euro, cu toate consecințele aferente, așa cum am arătat anterior.
Așa se prezintă la nivel macroeconomic și în expresie pur contabilă situația creată de deficitul cronic de forță de muncă din economia noastră, doar că efectele sunt mult mai profunde, evident, în condițiile în care un factor de producție atât de important ca munca este departe de a-și realiza potențialul, dezechilibrând în consecință și alți piloni pe care se bazează formarea PIB-ului, deci prosperitatea noastră.
Această problemă trebuie gestionată pe toate palierele, adică atât pentru a obține rezolvări imediate, care să împiedice colapsul afacerilor din anumite domenii de activitate economică și nu numai, ci și din zona serviciilor publice, dar pentru a avea soluții pe termen lung. Soluțiile imediate sunt vitale, le vedem deja, dar sunt în mare măsură doar un paleativ. Importăm forță de muncă non-UE și, după cum observăm, va trebui să ajungem cu importurile undeva peste 200 de mii undeva în jurul anului 2030. Este aceasta o soluție durabilă? Dimpotrivă, această soluție oferă mai degrabă o iluzie de rezolvare, care vine la pachet cu tot felul de riscuri subsecvente, bine cunoscute din experiența altor țări occidentale industrializate. Deci importurile de forță de muncă sunt o soluție, dar trebuie să fie soluția de avarie, nu să devenim ca economie și societate dependenți de ea.
O soluție mult mai bună este să mobilizăm eficient resursele pe care le avem la-ndemână, dar nu suntem pregătiți la acest moment să facem acest lucru: să aducem în plus în piața muncii măcar un sfert din cei 1,4 milioane de români care, dintr-un motiv sau altul, lipsesc și muncesc la negru sau nu muncesc deloc, în plus sunt și o povară pentru bugetele locale. Ar mai fi încurajarea angajării pensionarilor care îi doresc să muncească și pot să o facă să revină în piața muncii.
Prognoza Uniunii Europene pentru piața forței de muncă din România în următorii zece ani (vezi aici) estimează că deși populația va continua să scadă, forța de muncă totală din România va crește cu 6% în perioada 2020-35, față de scăderea cu 6% în ultimii 15 ani. Se va tripla ponderea segmentului de vârstă +65 care va activa în muncă în 2035 față de proporția actuală.
Dar cea mai dificilă problemă dintre toate este să educăm tinerii pentru cultul muncii și să-i și pregătim să fie capabili să intre cu rezultate mutual pozitive în piața muncii la terminarea studiilor, fie ele medii, tehnice sau superioare. Iar acest lucru nu se poate face insistând nerealist pe ideea că asta este doar treaba sistemului de învățământ, nici vorbă! Responsabilitatea le aparține în egală măsură în chestiune instituțiilor de învățământ, mediului de afaceri, ca și copiilor și părinților lor, pentru ca rezultatul să fie cel așteptat. Nu este ușor, dar este singurul mod în care se pot obține rezultatele pe care le așteptăm.