Sursă foto: România Liberă

Sunt efectuate percheziții în diverse județe din vestul țării în scopul probării unor infracțiuni de trafic de migranți!

La data de 22.01.2024, polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea, în colaborare cu polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Arad, sub delegarea și coordonarea procurorilor Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Arad, desfășoară 35 de percheziții domiciliare în județele Arad, Bihor, Brăila, Dolj și Vrancea, într-o anchetă privind infracțiunile de constituire a unui grup infracțional organizat și trafic de migranți.

În paralel, sunt puse în aplicare 43 de mandate de aducere.

Conform investigațiilor, în intervalul martie 2023-ianuarie 2024, 30 de suspecți, cetățeni români și străini provenind din diverse țări precum Siria, Afganistan, Bangladesh, Filipine, Nepal, Egipt, Turcia, Belarus, Italia și Austria, au inițiat și constituit un grup infracțional organizat cu scopul traficului de migranți.

Aceștia au fost recrutați, în principal, din București și Timișoara, dintre cei cu permise de ședere sau vize de muncă, găsind adăpost în municipiile Timișoara, Arad și Oradea până la momentul organizării trecerii ilegale a frontierei României, cu destinația finală în Europa de Vest.

Pe durata strângerii probelor, au fost identificate mai multe transporturi ilegale de migranți.

POLIȚIA DE FRONTIERĂ ROMÂNĂ: „Acțiunea este realizată cu sprijinul polițiștilor din cadrul brigăzilor de combatere a criminalității organizate Timișoara și Craiova, serviciilor de combatere a criminalității organizate Brăila, Vrancea, Sibiu, cel al polițiștilor din cadrul inspectoratelor de poliție județene Arad și Sibiu și jandarmilor din cadrul inspectoratelor de jandarmi județene Arad și Bihor, precum și Grupării Mobile de Jandarmi ,,Glad Voievod” Timișoara. Suportul de specialitate este asigurat de către  Biroul Tehnic şi de Criminalistică din cadrul D.I.I.C.O.T. și Direcţia Operaţiuni Speciale din Poliția Română. Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.”

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *