Polițiștii Secției Rurale de Poliție Valea Doftanei au desfășurat ieri activități de supraveghere și control al traficului rutier pe raza comunei. În cadrul acțiunii, a fost oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 51 de ani.
Conducătorul auto a fost supus testului cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat. În urma constatării acestei situații, s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice.
Tot ieri, polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Ploiești au desfășurat activități de supraveghere și control al traficului rutier pe strada Gheorghe Doja. În timpul acțiunii, a fost oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat de 42 de ani, domiciliat în comuna Bălțești.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că autoturismul nu figurează înmatriculat în circulaţie. Astfel, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat.
Autoritățile își intensifică eforturile pentru menținerea unui climat de siguranță în trafic, sancționând categoric încălcările legii și promovând respectul regulilor rutiere.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.