Într-o acțiune desfășurată în cursul nopții trecute, polițiștii din orașul Sinaia au reținut un bărbat în vArstă de 36 de ani, domiciliat în municipiul București, pentru conducerea unui autoturism furat și cu permisul de conducere declarat „Anulat”.

În jurul orei 00.15, polițiștii, aflați în misiune de supraveghere și control al traficului rutier pe strada Calea București din Sinaia, au oprit pentru control un autoturism condus de bărbatul în cauză. În urma verificărilor efectuate în bazele de date, s-a constatat că acesta figura cu un permis de conducere declarat „Anulat”.

Ocazia a fost propice și pentru a verifica autoturismul condus, moment în care s-a descoperit că acesta era raportat ca fiind furat din municipiul București în data de 16 ianuarie a.c. În consecință, autoturismul a fost indisponibilizat pentru continuarea investigațiilor.

Având în vedere probatoriul administrat și gravitatea faptelor, bărbatul de 36 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, urmAnd să fie prezentat unității de parchet competente pentru luarea unei măsuri preventive suplimentare. Această acțiune reprezintă un nou efort al forțelor de ordine de a combate infracționalitatea și de a menține siguranța pe șosele.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *