În întreaga Europă, se confruntă cu o criză imobiliară în marile centre urbane, iar construirea de locuințe noi devine tot mai dificilă. Transformarea vechilor clădiri de birouri, spațioase, în apartamente ar putea reprezenta o soluție ce ar revitaliza sectorul imobiliar.
Un nou program pentru a transformarea vechilor clădiri de birouri din New York City în spațiu rezidențial este pus în funcțiune.
Mai exact, un total de 46 de clădiri de birouri sunt înscrise în Office Conversion Accelerator din NYC, program care a început în august.
În cazul a patru dintre ele, a început deja procesul de transformare și se așteaptă să se creeze peste 2.100 de unități de locuințe, a declarat un purtător de cuvânt al administrației primarului Eric Adams.
În ultimii trei ani, o penurie de locuințe a contribuit la creșterea chiriilor.
Transformarea acestor spaţii de birouri în apartamente pare o simplă idee, însă nu este la fel de uşor de pus în aplicare.
Este complex și costisitor, iar restricțiile de construcție din acest oraş pun şi ele piedici
Liderii orașelor și statelor din toată țara au început să vorbească despre conversia birourilor din primele zile ale pandemiei, iar acum există programe guvernamentale ample pentru a stimula procesul să prindă contur.
Criteriile de care se ţine cont atunci când se transformă aceste clădiri de birouri în locuințe se referă la fezabilitatea zonei respective și ajutarea proiectelor astfel încât să se obțină permisele necesare.
De asemenea, Primăria propune un pachet de modificări la regulamentele orașului pentru a elimina birocrația care împiedică multe aceste conversii.
Legislația propusă pentru transformarea clădirilor de birouri ar pune capăt mandatelor de parcare pentru orice locuințe noi, nu doar în cazul acestor conversii.
Parcarea este un obstacol major în calea dezvoltării: costă zeci de mii de dolari pe loc și ocupă spațiu care altfel ar putea fi folosit pentru mai multe locuințe.
„Ne reimaginăm cartierele noastre centrale de afaceri, ajutând la transformarea birourilor goale în case la prețuri accesibile” spune primarul Adams, potrivit axios.com, notează antena3.ro.