Dănuț Andruș, lider al fermierilor, afirmă că agricultorii și transportatorii rămân solidari și nu renunță la protest până când toate revendicările vor fi complet soluționate. De asemenea, el subliniază că nu contează afilierea sau trecutul său, denunțând manipulările și dezinformările aduse de „diverși formatori de opinie, precum Dana Budeanu, Popescu, Georgescu, Vișinescu și alții, care deși își exprimă opinii, nu au înțelegere reală în acest domeniu”.

„Cerem public Ministerului de Interne, inclusiv ministrului de Interne, să oprească acestă obstrucționare a acestui drept constituțional al poporului român de protesta pașnic, și să oprească acele infiltări, că au la îndemână toate instituțiile publice abilitate să oprească aceste manifestări de provocare. Noi nu răspundem provocărilor, suntem pașnici, ne cerem scuze celor cărora le provocăm acest disconfort național pentru că este o problemă națională iar cererile noastre nu se referă doar la cerințele noastre. Sunt cerințe care privesc inclusiv populația de rând. Cred că toți suntem afectați de acest preț la RCA la mașinile pe care le conducem fiecare, suntem afectați de măsurile fiscale care au fost puse pe capul românilor, suntem afectați de mediul scăzut de trai în România și trebuie ca acest guvern să lucreze, nu să demisioneze.

Aceste asociații profesionale s-au dezis de noi, iar acum cheamă fermierii din stradă că s-au rezolvat. Din punctul nostru de vedere, aceste revendicări ale fermierilor, cât și parțial cele ale transportatorilor au fost revendicate în ziua de sâmbătă. Nu au făcut altceva decât să ia copy/paste acele revendicări, să și le asume, lucru care este imoral și incorect”, a spus Andruș.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *