Buletinele pe care toţi le ştim vor fi înlocuite de cele biometrice, conform unui proiect MAI. Excepţie de la regulă vse va face în cazul persoanelor care din motive religioase sau de conştiinţă nu pot avea un astfel de act de indentitate.

Noile buletine biometrice vor conţine un cip şi vor putea fi eliberate, la cererea părinţilor, şi pentru copii, indiferent de vârstă. Acestea vor conţine următoarele date: numele şi prenumele titularului, sexul, cetăţenia, data şi locul naşterii titularului, semnătura olografă a titularului, imaginea facială, C.N.P.-ul, adresa de domiciliu, cu excepţia semnăturii olografe a titularului; prenumele părinţilor titularului; precum şi datele biometrice ale titularului, constând în imaginea facială şi, după caz, amprentele a două degete.

Iniţiatorii proiectului susţin că buletinele biometrice vor avea mai multe beneficii printre care şi aceea că va permite titularului autentificarea în sisteme informatice ale MAI, în sisteme informatice ale administraţiei publice, precum şi în alte sisteme informatice, stabilite prin hotărâre a Guvernului, şi utilizarea semnăturii electronice extinse bazate pe certificat calificat.

 Titularul unui document electronic se va putea autentifica on-line, pentru a beneficia de diverse servicii electronice precum bancare, fiscale, sociale, financiare, educaţie etc.
sursa foto noutăţi legislative

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *