Lucrările de modernizare și extindere de la Școala Gimnazială „Bogdan Petriceicu Hasdeu” sunt finalizate. Reabilitarea unitatii de invatamant a durat un an și opt luni de la emiterea ordinului de începere.
În cadrul proiectului, a fost reabilitat corpul vechi al școlii, a fost construit un corp nou de clădire și a fost construită o sală de sport cu 285 locuri. Investiția de la Școala „BP Hasdeu” este din fonduri europene.
Tot pentru infrastructura educațională din Câmpina, autoritățile urmează să demareze procedura de achiziție pentru proiectare și execuție aferentă lucrărilor de reabilitare energetică la patru unități de învățământ: Școala Câmpineanu, Școala Cuza, Grădinița Iulia Hașdeu și Liceul Mecanic. Aceste investiții sunt finanțate de Administrația Fondului de Mediu și vizează creșterea eficienței energetice și gestionarea inteligentă a energiei în cele patru clădiri publice.