Tribunalul Prahova a hotărât, să mențină în arest preventiv pe o perioadă de 30 de zile pe Cornel Dinicu, proprietarul Fermei Dacilor, în cadrul dosarului în care este acuzat de distrugere din culpă, în urma căruia a survenit un dezastru

Potrivit unor surse judiciare citate marți de Agerpres, contestațiile formulate de inculpați au fost respinse ca nefondate, iar decizia instanței este considerată definitivă. Astfel, Cornel Dinicu, proprietarul Fermei Dacilor, rămâne în arest preventiv, în timp ce cei doi administratori, Vitomir Adrian Ristin și Adelina Elena Ilie, rămân în arest la domiciliu.

Cei trei sunt acuzați de distrugere din culpă, care a cauzat un dezastru. Potrivit informațiilor furnizate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, începând cu data de 3 ianuarie 2024, s-a inițiat acțiunea penală împotriva acestora. Ancheta a relevat că în perioada 2016 – 26 decembrie 2023, cei trei inculpați au încălcat repetat dispozițiile legale referitoare la derularea activității de „cazare pentru vacanțe și perioade de scurtă durată” în cadrul complexului turistic.

Construcția principală a clădirii, care includea restaurant, bucătărie și spații de cazare la parter și mansardă, a fost realizată în regie proprie, fără obținerea avizelor și autorizației de construire. Ancheta a evidențiat că demersurile pentru „intrarea în legalitate” au fost efectuate cu încălcarea prevederilor legale. Totodată, societatea comercială a fost racordată la rețeaua de alimentare cu energie electrică în baza unui contract încheiat în 2014, însă acesta nu acoperea necesarul pentru susținerea consumatorilor electrici ai pensiunii.

Anchetatorii au subliniat că, deși cauza probabilă a incendiului nu a fost încă confirmată, probele acumulate până în prezent nu susțin ipoteza unei incendieri intenționate.

„Cu toate acestea, materialul probator administrat până în prezent nu a relevat indicii care să confirme ipoteza incendiului de tip arson (incendiere provocată ca urmare a unei acţiuni umane intenţionate), cercetările ce urmează a fi efectuate în cauză având rolul de a stabili până la gradul de certitudine inclusiv cauza probabilă a incendiului. În întreg acest context, s-a reţinut în cuprinsul referatului cu propunere de luare a măsurii arestării preventive că, şi dacă ipoteza incendierii cu intenţie a imobilului s-ar concretiza (ipoteza în raport de care materialul probator administrat nu atestă indicii), întreaga situaţie descrisă, vizând nerespectarea de către factorii decidenţi a normelor în materia securităţii la incendiu, respectiv: a) imobilul a fost construit fără autorizaţie de construcţie, b) mansarda a fost realizată din material lemnos, uşor inflamabil, neprevăzut cu căi de evacuare optime, construcţia fiind încadrată în gradul V (cinci) de rezistenţă la foc (cel mai defavorabil grad), c) imobilul a fost intabulat cu încălcarea prevederilor legale, în baza unui certificat de constatare a edificării construcţiei emis fără verificarea îndeplinirii tuturor cerinţelor fundamentale, d) imobilul a fost edificat fără solicitarea/obţinerea vreunui aviz/autorizaţie de la I.S.U. Prahova, e) a fost dotat cu o centrală de detectare, semnalizare şi alarmare la incendiu nefuncţională la momentul producerii incendiului, montată în baza unui proiect neavizat, precum şi f) cu o instalaţie electrică certificată, subdimensionată (putere de 8 kw) în raport de nevoile reale ale unui astfel de consumator, îi poziţionează pe cei trei inculpaţi în culpă în raport de producerea rezultatului constând într-un dezastru, deoarece în condiţiile descrise, raportat la lipsa de siguranţă a încăperilor oferite ca spaţii de cazare, şansele reale ca victimele să se poată salva au fost aproape inexistente. Menţionăm că, în continuare, sunt în derulare activităţi de urmărire penală care urmăresc administrarea unui probatoriu complex”, mai arată procurorii.

Tragedia de la Ferma Dacilor s-a soldat cu pierderea a opt vieți, toate victimele fiind carbonizate, inclusiv cinci adulți și trei copii. Identificarea acestora s-a realizat prin intermediul probelor ADN. În rândul celor decedați se află și unul dintre fiii lui Cornel Dinicu, proprietarul fermei. Un eveniment cutremurător care a adus suferință și durere în comunitate.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *