Piscina cu valuri în care înota Regele Mihai, situată în centrul Bucureștiului, este deteriorată. Aceasta a fost prima piscină de acest gen din Micul Paris și din România!
În zilele caniculare ale verii, o adevărată oază era renumita „Piscină cu valuri maritime” din București. În luna iunie a anului 1930, într-o vară blândă și plăcută, așa cum erau odinioară verile în București, se deschidea cu fast „Bazinul cu valuri maritime” la Palatul Lido, situat pe Magheru, în inima Micului Paris.
Acest eveniment a devenit senzația acelei veri, fiind numit „Lido, cea mai frumoasă bijuterie a Bucureștiului”, conform titlurilor ziarelor vremii. În bazinul de 500 de metri pătrați, „acoperit cu gresie albă și albastră”, Regele Mihai a învățat să înoate la vârsta de 11 ani, iar aristocrații epocii au făcut pentru prima dată apariție în costume de baie, marcând un moment semnificativ în istoria prudentă a țării noastre.
Evenimentele internaționale precum concursurile „Miss Austria” și „Miss Serbia” adunau participante care se bucurau de atmosfera oferită de „valurile maritime”, îmbrăcate în costume de baie Jantzen. Competițiile de înot și sărituri, concertele de jazz susținute, dineurile elegante, ceaiurile dansante, „îmbăieri de seară”, dansul, cină la lumina lumânărilor, terasa deschisă și nopțile pline de viață formau un tablou vibrant în Palatul „Lido”.
Piscina art-deco a acestui palat reprezenta, pentru Bucureștiul interbelic, simbolul suprem al vieții mondene și moderne, reflectând o existență dezinvoltă, în pas cu moda occidentală.
Piscina era animată de două orchestre de jazz, care interpretau exclusiv acest gen muzical, sub influența sunetelor de la Radio Vacanța.
„Arșița soarelui accentuează căldura din ce în ce mai intensă a Bucureștiului. Asfaltul începe să pulseze sub tălpile pietonilor încălziți, aparent preocupați de căutarea unui refugiu umbros. Grădinile de vară, iubitele generației anterioare, au dispărut. În mod evident, ele nu mai satisfac nici cele mai actuale cerințe. Astăzi, se impune confortul, peisajul pitoresc, igiena și luxul. Oare Capitala României poate răspunde dorințelor locuitorilor săi? În curând, da!”, consemna „Realitatea ilustrată” a Bucureștiului într-un număr mai vechi.
Bazinul era echipat cu o mașinărie care genera valuri artificiale, reprezentând o inovație extraordinară pentru acea perioadă.
În iunie 1930, grădinile de vară din București încă existau, dar autorul articolului menționat anterior a ales să exagereze pentru a sublinia cel mai uluitor aspect adus în discuție vreodată în capitala țării: PISCINA. Aceasta era ceva de neimaginat cu doar câțiva ani în urmă, perioadă în care Bucureștiul a fost efectiv ocupat de trupele germane și bulgare în timpul războiului (referindu-se la devastarea „Capșa” de către trupele bulgare, menționată anterior). La acea vreme, nimeni nu dispunea de o piscină în România. Absolut nimeni. Astăzi, avem cu toții acces la facilități de înot urbane, putem merge la ștrand în Tineretului sau la bazinele de lux „Stejarii” și „Dinu Pescariu”, la complexe elegante, la băile de apă curgătoare sau chiar în propriile noastre piscinuțe gonflabile în Pipera.
“Deși deschis numai de câteva zile, grandiosul Bazin cu valuri maritime a găsit cea mai entuziastă primire din partea publicului bucureștean și a străinilor veniți prin Capitală. Sforțările făcute de organizatori de a înzestra metropola României cu un institut de mare utilitate și un monument de o reală frumusețe arhitectonică au fost recompensate prin entuziasmul pe care publicul îl arată”, “Realitatea Ilustrată”, 1930.
Zilnic, mii de oameni se adunau pentru a vedea minunea „cu valuri maritime” de pe Magheru.
Odată cu inaugurarea bazinului „cu valuri maritime” de la Lido, oamenii au venit într-un adevărat pelerinaj să-l admire, în special cei care nu aveau costume de baie, se pare. Reclama suna astfel: „Bazinul Lido cu valuri maritime adaugă un nou element de senzație la splendoarea piscinei vizitate zilnic de mii de oameni, a teraselor și a grădinilor solare. Regele Jazzului, Paul Whitteman, are un rival, pe Bachman, liderul celebrului Jazz din Budapesta, cunoscut în întreaga lume prin audițiile radio. Jazzul Bachman va începe să cânte începând de mâine, 19 iulie, la Bazinul Lido, cu valuri maritime, ale cărui aperitive, ceaiuri și dineuri dansante sunt frecventate de întreaga societate bucureșteană. Două orchestre de jazz vor interpreta zilnic la Lido. Dată fiind afluența enormă din fiecare zi, publicul este rugat să-și rezerve mese din timp”.
Să ne închidem ochii, să simțim adierea aerului condiționat care se prelinge ca briza „valurilor maritime” de la Lido și să călătorim în timp. Ne teleportăm în vara anului 1930, în București, într-o vară de neuitat. Dar, pentru a începe, să punem PISCINA într-un context. Vestea politică care a stârnit cel mai mare vâlvă în luna iunie 1930 era că Principele Carol s-a întors pentru a-i detrona pe micuțul Mihai, care, în acea vară, lua lecții de înot la Lido. La 8 iunie 1930, Principele Carol devine Rege al României, adoptând numele de Carol al II-lea, și își aduce amanta, Elena Lupescu, înapoi în țară. Cu toate acestea, pentru bucureșteni, subiectul „PISCINA CU VALURI MARITIME” era mai accesibil, mai benefic, mai „higienic”. Dacă nu aveai posibilitatea să te duci la Mamaia sau la Balcic să te bronzezi alături de Regina Maria, îți rezervai un loc la Lido.
“ Publicul capitalei cunoaște desigur excelentul loc de recreațiune, răsărit în mijlocul Bucureștilor, centru de amuzament și de higienă estivală. E vorba de bazinul cu valuri maritime “Lido” din Bulevardul Brătianu, una dintre cele mai moderne instalații de specialitate din Europa. Actualmente, unul din oaspeții cei mai credincioși ai bazinului cu valuri “Lido” este Marele Voevod Mihai, care vine aici pentru a învața tehnica înotului”, “Realitatea ilustrată”, 1932.
„Cine îi păsa de Carol și de amanta lui? Poate doar lui Iuliu Maniu, care a demisionat în acea vară de neuitat. Bucureștenii trăiau în plină efervescență a unei perioade faste. Jean Moscopol își încânta audiența la Berlin cu orchestra sa, Maria Tănase cucerea publicul la Teatrul „Tănase”, iar la Bazinul cu valuri maritime, Mircea Botez interpreta hitul verii, piesa de „jazz-tango” intitulată „Eri la Lido, pe terasă”. Era o lume multiculturală, veselă, elegantă și deschisă către tot ce era nou în Europa. Oamenii se bronzau, doreau să facă baie și să se bucure de soarele Bucureștiului. „Un imens succes este înregistrat în fiecare zi la Bazinul Lido cu valuri maritime din Bulevardul Brătianu, colț cu strada Franklin, cu concursuri și expoziții sportive și nautice. În fiecare seară, concursurile de water-polo, punching-ball, sărituri acrobatice, înot și expozițiile nautice captivau admirația miilor de vizitatori la bazinul Lido cu valuri maritime”, conform spotului publicitar al vremii.
Apa era „higienizată” cu clor, încălzită când era nevoie și schimbată o dată la două zile: „Suprafața bazinului era de 500 de metri pătrați și era căptușită cu gresie albastră și albă. Mașina care genera valuri, împreună cu toate instalațiile bazinului, au fost recondiționate și îmbunătățite (…) Fundalul ștrandului a fost pregătit pentru proiecții prin instalarea unui ecran rulant, iar camera operatorului funcționa la etajul 1 al hotelului”, nota Revista „Arhitectura” în 1958, cu ocazia restaurării bazinului. Desigur, partea despre modul în care comuniștii au gestionat acest loc remarcabil este o altă poveste. Cert este că s-au îngrijit de el până în 1989, când apa din bazin s-a murdărit brusc în urma privatizării Hotelului Lido și a piscinei. Au urmat procese, iar bazinul a fost lăsat în paragină. Astăzi, putem observa doar urmele unei lucrări utilitare în stil art-deco, de o frumusețe remarcabilă. Partea aceasta mai puțin plăcută o vom discuta altădată, să rămânem în amintirea unei veri de neuitat și să nu ne stricăm ziua.
La piscina urbană, se desfășurau competiții pentru „cea mai elegantă pijama de plajă”. Atmosfera era una de distracție colosală la Lido. Se organizau „concursuri de înot îmbrăcat cu desbrăcarea în apă”, „concursuri de pijamale de plajă”, iar un juriu special ales decidea cine purta „cea mai elegantă pijama de plajă” din București sau cine avea să câștige titlul de „Miss Ștrand Lido”. Competiția venea cu premii în valoare totală de 40.000 de lei. Știți ce reprezenta „pijamaua de plajă”? Era, de fapt, costumul de baie, marca Jantzen, dintr-o bucată, strămoșul celui de astăzi și al topless-ului. La Lido, au fost alese „Miss Serbia”, „Miss Austria” și „Miss București”, iar fetele defilau în bazin purtând costume de baie Jantzen. Celebrul brand făcea senzație în Europa de după primul război. Fondat în 1916 în America, Jantzen avea un logo format din imaginea unei tinere îmbrăcate într-un costum de baie roșu, realizat dintr-o singură piesă, cu o cască de duș pe cap, cunoscută sub numele de „Fata scufundării”. Cine purta Jantzen la București în perioada interbelică era cu adevărat în pas cu moda.
La ora fixă 12, suna gongul și se instala un fel de panică în rândurile doamnelor: „Vin bărbații!” Fenomenul de vară de la Lido nu a fost privit cu ochi buni de toată lumea. La început, a fost considerat imoral, un exces cu femei dezbrăcate. Doamnele conservatoare și pudibonde au comentat și au gârbovit cât au putut, până când societatea s-a obișnuit cu ideea dezbrăcatului în public. Totuși, exista o segregare. Bărbații și femeile nu se amestecau în apă, nu se „agățau” în valurile maritime artificiale, nu era Vama Veche. Aceștia se bucurau de valurile artificiale, dar cu un program fix, marcat de sunetul gongului. Între ora zece și 12 înota doamnele, apoi veneau domnii: „La ora fixă 12 suna gongul. În rândurile doamnelor se instala un fel de panică: ‘Vin bărbații!'”, scria „Realitatea Ilustrată”.
De la ora șase seara, ștrandul și terasa serveau drept restaurant cu 700 de locuri. „Pe terasa clădirii s-a organizat un solar pentru a extinde spațiul ștrandului, care, începând cu ora șase seara, devenea un restaurant cu 700 de locuri. Terasa a fost amenajată special pentru această destinație, cu fotolii și mese pliante, confecționate din lemn vopsit în culoarea vernil și cu perne din creton imprimat. După ora șase seara, atât ștrandul, cât și terasa, se transformau într-un loc de servire a mesei, unde s-au dispus un podium pentru muzică și un parchet de dans. Bazinul, dotat cu declanșarea periodică a valurilor și iluminat cu reflectoare, oferea o atmosferă răcoroasă și plăcută, apreciată în zilele călduroase de vară”, conform Revistei Arhitectura din 1958.
“Azi la Lido pe terasă/ Te aștept din nou să vii/ Voi fi singur la o masă/ Vezi te rog să nu-ntârzii”
Așa a apărut și marele hit: “Eri la Lido pe terasă”, o creație a “Jazzului Sacha-Fanico”, adică Sacha-Fanică, mai pe românește. Iată ce spune afișul publicitar: “Jazzul Sacha-Fanico lansează cel mai mare succes al sezonului, Eri la Lido pe Terasă, Slow-Tango, muzica Mircea Botez, text de Mircea Botez și E. Silvian”. Versurile: “Spre o fericire/ O nouă iubire / Ce m-a captivat / Eri la Lido pe terasă/ Jazz-ul sincopa cu antren / Iar eu singur la o masă / Fredonam al lor refren / Tu ședeai la altă masă / Și din când în când dansai / Dintre toate cea mai frumoasă tu erai (..) Azi la Lido pe terasă / Te aștept din nou să vii / Voi fi singur la o masă / Vezi, te rog, să nu-ntârzii”.
Bazinul Lido era integrat în „Palatul Lido”, o bijuterie situată în inima Micului Paris. Bazinul Lido, parte a complexului, a fost inclus în proiectul modernist cu elemente art-deco realizat de arhitectul Ernest Doneaud. Inaugurarea acestui impresionant palat a avut loc în vara anului 1930. Ernest Doneaud, născut în București din părinți francezi, a fost arhitectul principal al proiectului.
Este important de menționat că Bazinul de la Lido, primul din București și al doilea din Europa, nu a fost proiectat de Ernest Doneaud, ci de remarcabilul arhitect maghiar Artur Sebestyen (Spitzer), născut în 1868 și decedat în 1945. Acesta este creatorul celebrului Hotel Gellert din Budapesta, cu piscina sa art-deco, finalizată în 1927, o adevărată bijuterie de arhitectură. Despre domnul Sebestyen vom discuta în detaliu în viitor.
Palatul Lido a fost deținut de medicul chirurg Constantin Angelescu și soția sa, Virginia Constantinescu Monteoru, fiica milionarului Grigore Monteoru, bogat din industria petrolului și constructorul stațiunii Sărata Monteoru. Cuplul Angelescu a fost responsabil pentru ridicarea Lido, precum și pentru construcția Casei Monteoru de pe Calea Victoriei. După 17 ani de procese, moștenitorii familiei Angelescu-Monteoru au recuperat clădirea. În prezent, soarta bazei deteriorate și distruse va fi dezvăluită în curând. Hotelul Lido a fost renovat și redeschis sub conducerea omului de afaceri Mohammad Murad.
