Președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurenţiu Nistor, a cerut deschiderea unei anchete la Spitalul Judeţean Deva, după ce au apărut imagini cu o femeie care povestește că, în anul 2022, a fost dusă în mod eronat la morga spitalului și că i se pregătea o autopsie.

Consilierul local al AUR, Tiberiu Claudiu Bârstan, a publicat imagini cu o femeie în vârstă care relatează cum a fost dusă la morga Spitalului Judeţean Deva și că i s-ar fi pregătit o autopsie.

Femeia afirmă în înregistrare că s-a trezit la morgă, cu un bărbat peste ea, și că nu a fost plasată în frigider pentru că acestea erau ocupate cu cadavrele de COVID. Ea susține că a fost ținută acolo o zi și o noapte alături de cei morți și că a fost trezită de intervenția divină.

În urma acestor dezvăluiri, președintele CJ Hunedoara, Laurenţiu Nistor, a cerut declanșarea unei anchete. „Dacă cele relatate se vor confirma, atunci voi solicita ca cei vinovați să nu mai profeseze în Spitalul Judeţean de Urgenţă din Deva. În cazul în care informaţiile lansate în spaţiul public nu se confirmă, solicit ferm conducerii SJU Deva să acţioneze în instanţă persoanele care au publicat acel material video, pentru prejudiciile aduse unităţii sanitare”, a declarat Nistor.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *