Alfred Simonis, președintele interimar al Camerei Deputaților din partea PSD, a afirmat joi, în cadrul ședinței de plen dedicată respingerii a trei proiecte privind autonomia maghiarilor, că va iniția o consultare pentru a impiedica înregistrarea unor astfel de inițiative în viitor.

Joi, deputații discută trei proiecte de lege referitoare la autonomia Ţinutului Secuiesc, fiind convocați din vacanță pentru a respinge cele trei propuneri legislative ale unor parlamentari UDMR.

În timpul ședinței, Alfred Simonis a afirmat că nu poate exista o dezbatere cu privire la proiectele de autonomie, deoarece „nu putem negocia suveranitatea și integritatea teritorială” a țării. „Nu avem ce dezbate, le respingem și gata,” a subliniat el. Liderul interimar al Camerei Deputaților a menționat că va iniția „o consultare extinsă în Parlament” cu parlamentari specializați în drept pentru a identifica soluții astfel încât „propunerile neconstituționale să nu poată fi înregistrate” la Camera Deputaților. „Nu putem discuta orice absurditate în plen!” a adăugat el.

El a solicitat parlamentarilor să reflecteze la posibilitatea ca cineva să depună un proiect de lege afirmând că „numele României nu este România” și a subliniat necesitatea de a găsi o modalitate pentru ca „lucrurile lipsite de sens” să nu ajungă în plen.

Din partea celor care au inițiat proiectele de lege, deputatul UDMR Kulcsar – Terza József-György a afirmat că „autonomia teritorială nu încalcă Constituția României”, nu implică modificarea granițelor țării și „reprezintă un concept democratic, european”. „Noi aspirăm la libertate în cadrul granițelor României. În mai multe state europene, precum Italia, Spania, Belgia, Finlanda, și Republica Moldova, funcționează astfel de autonomii – oare aceste state nu sunt democratice?”

Recent, Marcel Ciolacu, liderul PSD, a solicitat convocarea de urgență a Parlamentului pentru a respinge proiectele de lege care propun autonomie teritorială și culturală pentru Ținutul Secuiesc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *