În primele 11 luni ale acestui an, peste 24.000 de persoane au participat la programele de formare profesională organizate prin intermediul centrelor regionale de formare profesională a adulților și centrelor proprii din cadrul agențiilor teritoriale pentru ocuparea forței de muncă, conform datelor furnizate de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM).

Din totalul participanților la cursuri (24.647), 22.324 sunt șomeri, iar 1.818 persoane nu beneficiază de gratuitate, conform prevederilor legale. În total, au fost organizate 1.431 de programe de formare profesională gratuite, incluzând programe de calificare/recalificare, programe de inițiere, perfecționare sau specializare, precum și programe de competențe cheie/transversale.

Dintre cei 22.324 de șomeri participanți, 60,84% au avut nivel profesional, liceal sau postliceal, 26,11% au avut studii gimnaziale, 7,70% studii superioare, iar 5,35% au avut mai puțin de opt clase. În ceea ce privește grupa de vârstă, 38,13% au fost sub 25 de ani, 14,39% între 25 și 30 de ani, 6,41% între 30 și 35 de ani, 15,20% între 35 și 45 de ani, iar 25,87% peste 45 de ani.

Principalele meserii/ocupații pentru care s-au organizat programe de formare profesională gratuite pentru șomeri au inclus lucrător comercial, competențe digitale, ajutor bucătar, agent de securitate, operator de date, îngrijitor spații verzi, frizer, inspector/referent resurse umane, competențe de comunicare în limba română, și manichiurist.

‏‏‎ ‎

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *