Evenimentul rutier s-a produs cu puțin timp în urmă în localitatea Dănila, județul Suceava. Sunt implicate trei autoturisme.
La locul accidentului s-au deplasat rapid echipe de intervenție, inclusiv o autospecială de stingere, patru ambulanțe SMURD, un echipaj de descarcerare, două autospeciale de transport pentru personal și victime multiple și două ambulanțe SAJ. În total, 10 persoane au fost implicate în evenimentul tragic.
După evaluarea medicală la fața locului, s-a decis transportul a două persoane la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate, în timp ce restul victimelor au primit asistență medicală la fața locului.
Cu toate eforturile depuse, autoritățile au reușit să gestioneze situația eficient, iar Planul Roșu de Intervenție activat inițila a fost dezactivat după asigurarea tuturor măsurilor necesare.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.
FOTO CU CARACTER ILUSTRATIV