Societatea Naţională Nuclearelectrica (SNN) și Banca Europeană de Investiții (BEI) au semnat un acord de împrumut în valoare de 145 de milioane de euro, destinat susținerii finalizării primei instalații de detritiere (CTRF) din Europa la Centrala Nucleară Cernavodă (CNE Cernavodă). Scopul acestei instalații este eliminarea tritiului din agentul de răcire și din moderatorul (apa grea) al reactorului, având drept rezultat o protecție sporită a mediului, a publicului și a sănătății și securității ocupaționale a angajaților.

CTRF va contribui la îmbunătățirea securității radiologice a centralei, la reducerea volumului deșeurilor radioactive și la reutilizarea eficientă a agentului de răcire și a moderatorului, conform obiectivelor ESG (mediu, social, guvernanță) ale Nuclearelectrica și ale Europei. Proiectul utilizează o tehnologie românească inovatoare dezvoltată de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice şi Izotopice (ICSI Rm. Vâlcea) și este parte a strategiei de investiții a României pentru dezvoltarea sectorului nuclear.

Banca Europeană de Investiții adoptă o abordare neutră din punct de vedere tehnologic, sprijinind proiectele de energie durabilă care contribuie la decarbonizarea Uniunii Europene și la asigurarea securității energetice și a competitivității. CEO-ul Nuclearelectrica, Cosmin Ghiță, a subliniat importanța implementării acestei tehnologii inovatoare românești, bazată pe ani de cercetare și dezvoltare, și a evidențiat rolul României ca lider în industria nucleară.

Este de așteptat ca, dacă ritmul actual de construcție este menținut, anul viitor să se poată circula pe toți cei 121 de kilometri ai Drumului Expres Craiova-Pitești, odată cu finalizarea lucrărilor și pe Tronsoanele 1 și 2.

‏‏‎ ‎

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *