spun poliţistilor ca sofeaza beatPârât la poliţişti că şofează beat

Polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Ploiești au fost sesizați ieri cu privire la producerea unui accident rutier soldat cu pagube materiale în municipiu, pe Aleea Arnăuți.

În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit faptul că un bărbat de 72 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe Aleea Arnăuți, la un moment dat ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând în coliziune cu un autoturism care circula din sens opus, moment în care ar fi acroșat și trei autoturisme care se aflau staționate.

Întrucât bărbatul emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând valoarea de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice de sânge.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

FOTO CU CARACTER ILUSTRATIV

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *