Președintele Autorității Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, a anunțat că există probabilitatea ca alegerile locale din România să aibă loc în luna septembrie 2024, în timp ce alegerile parlamentare și prezidențiale ar putea avea loc spre finalul lunii noiembrie sau începutul lunii decembrie. În plus, alegerile europarlamentare sunt programate pentru 9 iunie, conform anunțului făcut de Comisia Europeană pentru toate statele membre ale UE.

„Există o dată certă anunțată de Comisia Europeană și anume 9 iunie anul viitor, când vor avea loc alegeri europarlamentare. Data de 9 iunie este stabilită pentru toate țările membre ale UE și evident și noi vom desfășura alegeri europarlamentare la această dată,” a subliniat Greblă într-o declarație la Parlament.

În privința celorlalte tipuri de alegeri, Greblă a explicat că Guvernul va stabili datele acestora, menționând că este posibil să aibă loc alegerile locale în luna septembrie, iar cele parlamentare și prezidențiale spre finalul lunii noiembrie sau începutul lunii decembrie.

Referitor la costurile alegerilor, Toni Greblă a precizat că bugetul AEP nu a crescut pentru cheltuieli materiale, iar estimările indică faptul că acestea nu vor depăși cu mult costurile alegerilor din ultimii ani. „Probabil nu vor fi mai mari cu 10-15% decât alegerile de acum 4 ani, respectiv 5 ani. Vă garantez că alegerile se vor desfășura din punct de vedere tehnic impecabil,” a adăugat el.

Greblă a menționat că AEP este pregătită să organizeze toate cele patru tipuri de alegeri în condiții tehnice foarte bune și a asigurat că au fost făcute simulări și instruiri pentru a se asigura că procesul electoral se desfășoară în mod corespunzător.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *