La această oră, nu sunt semnalate drumuri naţionale sau autostrăzi cu circulaţia oprită ca urmare a condițiilor meteo nefavorabile.
Ceața reduce vizibilitatea în trafic sub 200 de metri, pe alocuri chiar sub 50 de metri, pe mai multe artere rutiere din județele Gorj, Timiș și Vâlcea.
Sunt precipitații sub formă de ploaie, carosabilul fiind umed, pe mai multe drumuri din județele Brăila, Călărași, Caraș-Severin, Dâmbovița, Giurgiu, Ialomița, Ilfov, Olt, Prahova, Tulcea, dar și în mun. București.
Pe arterele rutiere principale, respectiv autostrăzile A1 București-Pitești, A2 București-Constanța, A3 București-Ploiești, DN 1 Ploiești-Brașov și DN 7 Râmnicu Vâlcea-Sibiu, se circulă pe un carosabil umed, fiind semnalate precipitații sub formă de ploaie, vizibilitatea fiind bună.
Pentru a nu fi implicaţi în producerea de accidente rutiere, polițiștii fac următoarele recomandări conducătorilor auto:
– Să folosească luminile de ceaţă, precum şi sistemele de iluminare-semnalizare şi de climatizare-dezaburire, pentru a vedea şi a fi observaţi în trafic;
– Să reducă pe cât posibil viteza de deplasare;
– Să circule cu foarte mare atenţie, pentru a putea evita orice obstacol;
– Să evite pe cât posibil manevra depăşirii, iar dacă este necesar, să o realizeze numai după o asigurare temeinică;
– Să păstreze în mers o distanţă suficient de mare între autovehicule, pentru a putea opri în condiţii de siguranţă;
– Să manifeste permanent o conduită preventivă la volan.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.