CANCAN: Adina Postelnicu este de acord ca partenerul său să aibă mai multe soții!

ȘOCANT: Adina Postelnicu este de acord ca partenerul ei să se căsătorească cu mai multe femei. După ce a trecut printr-o despărțire dureroasă, cântăreața a găsit fericirea alături de Glance, care este de religie musulmană. Acesta este cu 10 ani mai tânăr decât vedeta.

Adina este de acord ca partenerul ei să aibă mai multe soții. În ciuda, faptului că cei doi nu sunt căsătoriți, au format o familie frumoasă și au o fiică împreună. Adina a afirmat că nu simte și nu este deranjată de această diferență de vârstă în relația lor.

Adina ar fi de acord să accepte și alte femei în viața lui, în cazul în care acesta ar dori acest lucru, dat fiind religia pe care acesta o are: „El are voie cu patru neveste că e musulman! Eu sunt de acord, că tot am nevoie de o menajeră, mai am nevoie și de un babysitter. Următoarele trei neveste pe care poate să și le ia mă vor scuti să plătesc alți bani pentru doamnele care vin să mă ajute la curățenie, la una alta. Nu uitați că prima nevastă, la arabi, e prima! Le comandă pe celelalte, dacă nu știați! Deci, clar nu sunt împotrivă. Din contră, chiar îmi doresc să am ajutoare”, a spus Adina.

Cu câteva luni în urmă, Adina a trecut printr-o intervenție chirurgicală de reducere a sânilor, o procedură pe care a dorit-o încă de la vârsta de 18 ani: „Dacă vrea una cu sânii mari, poate să-și aducă, că el are voie cu patru neveste că e musulman! Nu sunt deloc împotrivă să le ia pe cele cu sânii foarte mari”, a mai spus aceasta.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *