Din anul școlar 2016 – 2017, elevii din învățământul primar și gimnazial, vor primi de la stat o masă caldă. Vorbim despre un proiect-pilot al Ministerului Educației care vizează implementarea, pentru o perioadă de un an, a unui nou program național care vizează acordarea unui supliment sub formă de pachet alimentar sau de masă caldă. Au fost deja selectate 22 de unități școlare din România, iar printre ele se numără și una din județul Prahova, respectiv Școala Gimnazială Valea Plopului, din satul Valea Plopului, comuna Posești care are 451 de elevi. Aceștia vor beneficia de un pachet alimentar sau de o masă caldă pe zi în perioada activității didactice, în limita unei valori zilnice de 7 lei pentru fiecare copil, în această sumă intrând prețul produselor, cheltuielile de transport, distribuție și depozitare ale acestora.