„Dolarizarea” este una dintre reformele pe care noul președinte ales de argentinieni a promis-o națiunii. Anarho-libertariano-capitalistul Javier Milei a făcut din „dolarizare” una dintre principalele teme ale campaniei sale electorale: scoaterea monedei argentiniene „peso” din circulație, desființarea băncii centrale și utilizarea monedei Statelor Unite ca monedă națională. Prin urmare, renunțând la propria suveranitate monetară și devenind efectiv o ramură a SUA în termeni monetari.
Această transformare este denumită „dolarizare”, un termen deja existent, deoarece Argentina nu ar fi prima țară suverană care adoptă această măsură; există deja precedente. Potrivit celui mai recent recensământ, există 11 țări în lume în care dolarul american a înlocuit moneda națională, iar printre acestea se numără țări din America Latină, cum ar fi Ecuador și Salvador, și Zimbabwe în Africa (care a adoptat o formă parțială de dolarizare). Cu toate acestea, niciuna dintre aceste state nu se compară în dimensiune economică și populație cu Argentina (46 de milioane), iar niciuna nu a avut o situație economică atât de dificilă.
Răționamentul din spatele adoptării dolarizării este destul de simplu: este, în principal, o modalitate de a domoli inflația și de a contracara pierderea încrederii în monedă, eliminând posibilitatea de devalorizare excesivă și creștere disproporționată a deficitelor și datoriei publice. Printre alte obiective se numără oprirea fugii de capital, reducerea costurilor datoriei internaționale (fenomene asociate devalorizării monedei) și, implicit, stimularea redresării economice. Deși alte propuneri ale noului lider Milei pot părea extreme sau extravagante, dolarizarea nu este neapărat una dintre ele. Pe de altă parte, această idee a fost discutată și propusă în Argentina încă din anii 1990 și, dat fiind că există precedente, dolarizarea a fost subiectul a numeroase studii, atât teoretice, cât și empirice. Pentru cei interesați să exploreze subiectul în profunzime, recomand lecturarea unui studiu clasic realizat acum 23 de ani de doi experți de la Fondul Monetar Internațional, intitulat „Full Dollarization. The Pros and Cons” de Andrew Berg și Eduardo Borenszstein. Analiza pornește de la o constatare pragmatică: dolarizarea nu reprezintă adesea o schimbare bruscă sau traumatică, ci se întâmplă în general în țări unde dolarul a fost deja adoptat pe scară largă ca substitut al monedei naționale, în care încrederea s-a erodat. Acest scenariu se aplică și altor țări emergente, inclusiv Argentina: atunci când hiperinflația transformă bancnotele naționale în simple bucăți de hârtie, cei care pot își protejează activele, iar multe tranzacții au loc într-o monedă stabilă. Astfel, dolarizarea oficializează și consolidează un proces care deja începuse în viața cotidiană.
Elimină riscul devalorizării monedei
Atracția principală a dolarizării, conform experților, constă în eliminarea riscului unei devalorizări bruște și dificile. Această măsură poate contribui la reducerea primei de risc, pe care o țară trebuie să o plătească creditorilor internaționali. Economii dolarizate pot beneficia de un nivel mai mare de încredere în rândul investitorilor străini, pot reduce serviciul datoriei și pot stimula investițiile și creșterea economică. În cazul Argentinei, principala provocare a dolarizării este să depășească obstacolul inițial. Pentru a înlocui moneda peso cu dolarul, o națiune trebuie să aibă capacitatea de a achiziționa dolari. Aceasta poate părea evidentă, dar problema în Argentina este că gestionarea economică dezastroasă a guvernelor anterioare a redus aproape complet rezervele băncii centrale, punând la îndoială de unde ar putea obține noul președinte Milei lichiditatea inițială în dolari. Este posibil să își propună să alocate încasările din privatizările anunțate pentru acest scop, dar valoarea acestora nu este încă clară. Un obiectiv indirect al dolarizării amintește de ceea ce a făcut Italia, alături de alte țări europene, atunci când a renunțat la lira în favoarea euro în perioada 1999-2002. Totuși, trebuie subliniat că există diferențe semnificative între cele două situații.