ACCIDENT RUTIER PE CENTURA VÂLCELE-APAHIDA JUDETUL CLUJ: o persoană a fost rănită!

ISU Cluj: Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca au intervenit la un accident rutier petrecut pe centura ocolitoare Vâlcele-Apahida. La fața locului s-au deplasat o autospecială cu modul de descarcerare și un echipaj SMURD.

La fața locului au găsit două autoturisme avariate. Într-unul dintre autovehicule se afla o tânără care necesita îngrijiri medicale, în stare de conștiență și cooperantă.

Un echipaj SAJ din Bistrița-Năsăud, care trecea întâmplător pe acolo, s-a oprit pentru a acorda primul ajutor persoanelor implicate în accident. Astfel, salvatorii au acționat pentru a extrage tânăra, în vârstă de aproximativ 20 de ani, din autoturism și au predat-o echipajului SMURD.

Menționăm faptul că aceasta a fost transportată la spital pentru investigații și îngrijiri de specialitate.

Pompierii au sprijinit acordarea primului ajutor calificat și au asigurat măsuri specifice pentru siguranța persoanelor implicate în accident, potrivit ISU CLUJ.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *