angajat sursă foto BihorStiri.ro

Astăzi, 21 noiembrie 2023, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de trei persoane cu privire la săvârșirea unei infracțiuni de tâlhărie calificată, prevăzută de art. 233 – 234 alin. (1) lit. a) şi d) Cod Penal, cu aplicarea art. 77 lit. a) C.pen., doi autori şi un complice, situația de fapt fiind următoarea:


În data de 19.11.2023, în jurul orei 22:20, o persoană de sex masculin s-a deplasat în dreptul imobilului situat în mun. Brașov, str. Hărmanului nr. 94, cu scopul de a intermedia achiziţionarea unui autoturism pentru o altă persoană care se afla în Germania la momentul respectiv, având asupra sa suma de 42.500 lei. Acolo, aceasta s-a întâlnit cu o persoană necunoscută de sex masculin în vârstă de 31 de ani care a cerut mai întâi să îi remită suma de bani. Ulterior, la cererea acesteia din urmă, cei doi s-au deplasat în spatele blocurilor din zonă pentru a-i fi prezentat autoturismul, momnent în care alte două persoane de sex masculin, în vârstă de 33, respectiv 43 de ani, au coborât din autoturism, iar prima dintre acestea a amenințat-o pe persoana vătămată cu un cuțit pentru păstrarea sumei de bani, fără a-i pune la dispoziție autoturismul pe care trebuia să-l achiziționeze. Fiindu-i creată o stare de temere, persoana vătămată a plecat în fugă de la locul comiterii faptei.


Imediat, a apelat SNUAU 112, informând autorităţile despre incident, după care a plecat în urmărirea autoturismului în care se aflau cei trei inculpaţi. Pentru a scăpa de victimă, şoferul a efectuat numeroase viraje pe străzi lăturalnice, însă fără succes. La un moment dat, au oprit temporar autoturismul, iar persoana de sex masculin în vârstă de 33 de ani a ieşit şi a dispărut. Ulterior, pe raza localităţii Ozun din judeţul Covasna, celelalte două persoane au fost prinse de organele de poliţie, fără a fi găsită asupra lor suma de bani. De asemenea, după trecerea unei perioade de timp, cea de-a treia persoană a fost prinsă de către organele de poliţie pe raza judeţului Bacău, fără a fi găsită asupra sa suma de 42.500 lei.

În dimineaţa zilei de 20 noiembrie 2023, persoanele în cauză au fost reținute pentru 24 de ore.

În aceeaşi zi, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Braşov a admis propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov şi a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a celor trei persoane.

Urmărirea penală a fost realizată de Biroul de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Braşov, sub supravegherea și coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, cu sprijinul organelor de poliţie din cadrul I.P.J. Covasna, precum şi I.P.J. Bacău.

Facem precizarea că faza urmăririi penale are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existența infracțiunilor, la identificarea persoanelor care au săvârșit o infracțiune și la stabilirea răspunderii penale a acestora, pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată.
De asemenea, punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpat presupune existența unei suspiciuni rezonabile, bazată pe probe, cu privire la săvârșirea unei infracțiuni de către o persoană și nu este de natură a răsturna prezumția de nevinovăție.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *