Conform situaţiei hidrometeorologice actuale şi prognozei meteorologice pentru următoarele 24 de ore, hidrologii I.N.H.G.A. mențin Codul portocaliu pentru râurile din Dobrogea, în județele Tulcea și Constanța. Acesta este valabil astăzi, de la ora 16:00, până duminică dimineață, la ora 9:00.

Totodată, în următoarele 24 de ore, va fi în vigoare Codul Galben, respectiv începând de astăzi, la ora 12:00, până mâine, 19 noiembrie, la aceeași oră. În acest context vor fi afectate râuri din bazinele hidrografice: Bârlad (judeţele: Iaşi, Vaslui, Bacău, Vrancea şi Galaţi), Prut  (judeţele: Vaslui şi Galaţi), Siret (judeţul Galaţi) şi râurile din Dobrogea (judeţele: Constanţa şi Tulcea).

Fenomenele vizate constau în scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici, cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri, existând probabilitatea depășirii cotelor de apărare.

Acestea se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare pe unele râuri mici din județul Tulcea.

COMUNICAT DE PRESĂ.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *