Polițiștii Serviciului Rutier, Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității și Serviciului de Ordine Publică au desfășurat, ieri, activități informativ-preventive la Școala Gimnazială Liliești, unde au fost prezenți peste 240 de elevi din clasele 0-IV, dar și cadrele didactice.

Polițiștii au prezentat pe înțelesul micuților teme precum: siguranța în unitățile de învățământ, în mediul familial, în spații recreaționale, siguranță rutieră, dar și aspecte privind disparițiile minorilor, mesaje fiind adaptate în funcție de vârsta beneficiarilor.

Pe lângă recomandările pentru prevenirea victimizării minorilor și a delicvenței juvenile, polițiștii le-au explicat copiilor ce reguli de circulație trebuie să respecte atunci când se deplasează pe drumurile publice în calitate de pietoni sau bicicliști ori cu trotineta, subliniind faptul că strada nu este un loc pentru joacă, iar activitățile de divertisment și recreere trebuie să se desfășoare în zone special amenajate, unde nu există trafic rutier.

Prin intermediul acestor acțiuni, se încurajează o colaborare mai strânsă între poliție și comunitate, contribuind astfel la formarea unui comportament responsabil în trafic dar și crearea unui mediu școlar sigur și lipsit de violență.

sursa IJP Prahova

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *