Un bărbat a murit după ce a fost lovit MORTAL de un tren, În Brașov.
Ieri, un bărbat a fost accidentat de un tren în apropierea Străzii Minerva, din Brașov.
„Din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiștii au constatat că un bărbat, în vârstă de 37 de ani, din municipiul Brașov, în timp ce se afla pe platforma căii ferate, ar fi fost accidentat de un tren Inter Regio, care circula pe relația Brașov – București.
În urma evenimentului, bărbatul a fi suferit leziuni incompatibile cu viața, pentru care a fost declarat decesul.
În cauză, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul infracțiunii de ucidere din culpă.
În urma acestui eveniment nu au fost înregistrate întârzieri semnificative la alte trenuri de călători”, precizează agent șef principal Daniel Zontea, purtător de cuvânt al IPJ Brașov.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNew