Șapte ani de la producerea celui mai grav accident din istoria Autostrăzii Soarelui, București – Constanța!

Pe data de 5 noiembrie 2016 a avut loc cel mai grav accident rutier din istoria Autostrăzii Soarelui, București – Constanța: patru decedați, 41 de victime și 32 de mașini au fost avariate.

În urma tragediei, a fost trimis în judecată șoferul unui microbuz, acesta fiind acuzat de moartea a două persoane, din cele patru care și-au pierdut viața în acest eveniment. Bărbatul a fost ondamnat definitiv la trei ani de închisoare cu suspendare pentru ucidere din culpă.

Judecătorii de la Curtea de Apel București au declarat că „expertizele judiciare auto au stabilit că viteza inculpatului era de 74-75 Km/h şi că accidentul ar fi putut fi evitat dacă inculpatul ar fi adaptat această viteză la conditiile meteo-ceaţă densă şi ar fi păstrat distanţa corespunzătoare fată de vehiculele care circulau în faţa sa“.

Inculpatul a declarat instanței că „ansamblul de vehicule format din autotractor şi semiremorcă nu avea pornite luminile de avertizare/avarie câtă vreme, în toate declarațiile pe care le-a dat, inculpatul admite că a observat semiremorca, iar cauza accidentului a fost stabilită ca fiind viteza excesivă a inculpatului in conditii de ceată densă“.

„Lipsa centurilor de sigurantă în autovehiculul condus de inculpat nu reprezintă cauza accidentului“, mai explică judecătorii în motivare, „ci, eventual o cauză a amplificării consecintelor acestuia, dar şi acest aspect este imputabil inculpatului, care a acceptat să efectueze transportul a treisprezece pasageri neasigurati cu centuri“.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *