Orbit de gelozie, un bărbat a devenit extrem de agresiv cu iubita sa. A lovit-o i-a distrus mașina și i-a luat și telefoanele mobile pentru a nu putea cere ajutor. Scenele șocante s-au perecut în Urlați. Cand a scăpat din mainile agresorului, tanăra a cerut ajutor polițiștilor.

În baza sesizării, polițiștii s-au deplasat la fața locului, din primele verificări, reieșind faptul că între apelanta în vârstă de 29 de ani, din municipiul Ploiești și concubinul acesteia, în vârstă de 35 de ani, tot din municipiu a izbucnit un conflict pe fondul geloziei, acesta agresând-o cu pumnii și picioarele.

Ulterior, atât persoana vătămată cât și bărbatul au ieșit din locuință, bărbatul continuând să o agreseze, și totodată, provocând mai multe distrugeri autoturismului persoanei vătămate cu o piatră.

De asemenea, bărbatul i-ar fi sustras femeii două telefoane mobile pe care aceasta le avea asupra sa.

În urma incidentului, bărbatul a plecat din zona comiterii faptelor, nemaifiind găsit în oraș.

A fost întocmit formularul de evaluare a riscului, rezultând faptul că există risc iminent, astfel fiind emis un ordin provizoriu de protecție, femeia fiind transportată la o unitate medicală în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.

În urma verificărilor efectuate, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Secției Rurale de Poliție Cocorăștii Colț, bărbatul a fost identificat și depistat în comuna Tinosu, fiindu-i adus la cunoștință ordinul de protecție emis împotriva sa și condus la sediul unității de poliție, în vederea audierii.

În baza probatoriului administrat, față de bărbatul în cauză a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând ca azi să fie prezentat unității de parchet competente cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive.

În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de distrugere, violență în familie, furt între rude.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *