sursă foto BZI

Șicanarea în trafic s-a produs sambătă, în Comarnic. Incidentul a fost raportat oamenilor legii de către unul dintre cei doi soferi implicați în conflict, un tânăr de 28 de ani, din municipiul București.

În baza sesizării, polițiștii rutieri au identificat și depistat autoturismul în cauză, iar la volanul acestuia se afla un bărbat în vârstă de 37 de ani municipiul Brașov.

Din cercetări, a reieșit faptul că, bărbatul în cauză, în urma unei șicanări în trafic cu celălalt conducător auto, acesta s-ar fi deplasat către portbagajul autoturismului său de unde a luat o cutie în care păstra un pistol, însă fără a-l scoate din aceasta, ulterior poziționându-l în interiorul autoturismului.

Cu ocazia controlului habitaclului autoturismului, sub scaunul din față a fost găsită o cutie de material plastic, iar în interiorul acesteia a fost găsit un pistol neletal, supus autorizării confecționat special pentru a produce zgomot.

Totodată, în aceeași cutie a fost găsit încărcătorul pistolului, precum și alte obiecte folosite în utilizarea acestuia.

Având în vedere cele constatate, la fața locului s-au prezentat polițiștii din cadrul Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase care au continuat cercetările.

Astfel că, în urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că bărbatul din municipiul Brașov nu este autorizat să dețină arme și muniții.

Din verificarile efectuate, polițiștii au mai constatat faptul că bărbatul ar fi achiziționat din afara României două arme, printre care și un pistol neletal de tir sportiv cu aer comprimat, care se afla în posesia fratelui său din orașul Ghimbav.

Ulterior, au fost solicitați în sprijin polițiștii Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul IPJ Brașov care au procedat la ridicarea armei respective. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și munițiilor și contrabandă calificată, cele două arme fiind ridicate în vederea continuării cercetărilor

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

FOTO CU CARACTER ILUSTRATIV

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *