IPJ Prahova s-a autosesizat în cazul unei filmări făcute de un cetăţean în care se observă o şicană între două maşini pe DN1. Polițiștii rutieri i-au identificat pe cei doi conducători auto care efectuau manevre de șicanare, punând în pericol traficul, pe DN1, pe sensul spre Braşov în zona municipiului Ploiești. Cei doi şoferi unul în vârstă de 31, celălalt de 49 de ani, sunt din Constanţa şi au fost audiaţi. Aceştia nu au fost sancţionaţi în vreun fel întrucât nu au provocat vreun accident sau vreo tamponare, dar li s-a atras atenţia că trebuie să-i respecte pe ceilalţi participanţi la trafic. Filmuleţul a avut sute de mii de vizualizări şi peste 10.000 de distribuiri iar oamenii au reacţionat foarte dur la vederea imaginilor. „Cei doi sunt pericol public, sper să nu da de vreunul în trafic!, „Doamne, ce a putut să facă ăsta cu Passatul, nu cred asa ceva! Să ne ferească Dumnezeu!” sau „Ce face poliţia?” sunt doar câteva dintre comentariile de pe pagina celui care a postat filmarea.