FNT

Cea de-a 33-a ediție a Festivalului Național de Teatru (FNT) debutează în București vineri, 20 octombrie. Acest eveniment teatral de anvergură se va desfășura pe parcursul a 11 zile și va prezenta o varietate de spectacole și evenimente dedicate artei scenice pentru publicul larg.

Deschiderea oficială a avut loc la ora 17.00, în Foaierul Tapiserii al Teatrului Național „I.L. Caragiale” din București.

Selecția FNT33 include 30 de producții de teatru din România și trei spectacole străine. În program sunt cuprinse și dezbateri, conferințe, expoziții, evocări, lansări de carte de teatru, spectacole lectură, ateliere de creație, prezentări de instituții și proiecte culturale, întâlniri și dialoguri cu artiști invitați, evenimente online, spectacole radiofonice, precum și „FITS la FNT” – un focus asupra Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, ajuns anul acesta la ediția cu numărul 30. 

Echipa de curatori FNT 2023 – formată din Mihaela Michailov, Oana Cristea Grigorescu și Călin Ciobotari – a vizionat peste 150 de spectacole, cu premieră în stagiunea 2022-2023, realizate în teatre de stat și teatre independente. Curatorii au optat pentru creatori și creatoare cu estetici diferite și limbaje teatrale variate, alegând producții pe care le-au considerat relevante pentru tema din acest an a Festivalului Național de Teatru: „FNT, laboratoarele sensibilului”. 

Ei s-au lăsat ghidați în alegere de aceste principii generale: calitatea de cercetare artistică a spectacolului; atmosfera de laborator teatral recognoscibilă, într-o formă sau alta, în produsul scenic finit; potențialul de creștere a unor echipe teatrale; reprezentativitatea; componenta etică sau interesele publicului.

Trei zile de maraton al cărții de teatru: 21, 28 și 29 octombrie la Cărturești Verona

Iubitorii cărții vor avea ocazia să asiste la prezentarea celor mai noi apariții editoriale românești, la întâlniri cu autori contemporani, din domeniile teatrului, prozei și a literaturii pentru copii.

Festivalul Național de Teatru este organizat de UNITER, în colaborare cu Primăria municipiului București prin ARCUB și Direcția de Cultură a municipiului București și TVR.

AICI ESTE DISPONIBIL ÎNTREG PROGRAMUL PDF.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *