Doar patru aparate drug test, folosite de polițiștii rutieri, sunt în Prahova. Conducerea Inspectoratului de Poliție susține însă că se fac demersuri ca astfel de aparatura folosita pentru identificarea substantelor psihoactive sa mai fie achizionata. La testarile soferilor, cel mai des iese consumul de canabis.
În primele nouă luni ale acestui an, statitica arată că la nivelul județului Prahova s-au produs 599 de accidente rutiere, care s-au soldat cu decesul a 45 de persoane, rănirea gravă a altor 62 de persoane iar 686 de persoane au fost rănite ușor.
În dotarea Inspectoratului de Poliție Județean Prahova există 96 de aparate destinate măsurării concentrației de alcool pur în aerul expirat. Totodată, polițiștii rutieri au 4 aparate destinate identificării substanțelor psihoactive.
De la începutul anului și până în prezent polițiștii rutieri eu efectuat aproximativ 43.000 de testări cu aparatele destinate măsurării concentrației de alcool pur în aerul expirat. În ceea ce privește testările cu aparatele de măsurare a concentrației substanțelor psihoactive în cele 9 luni ale acestui an au fost efectuate aproximativ 1.600 de testări.
Conform legii, consumul de substanțe interzise la volan se sancționează cu închisoare de la unu la 5 ani.