Orice cetatean care isi doreste poate deveni candidat AUR. Cel putin asta sustine conducerea filialei prahovene a partidului. Alegerea candidatilor se face pe baza CV-urilor si a scrisorilor de intentie trimise pe o platforma online. Conteaza doar competenta si meritocratia in selectarea candidatilor la alegerile de anul viitor.
AUR Prahova a susținut o nouă conferință de presă la Ploiești. Pentru a atrage cât mai mulți reprezentanți ai presei locale, la eveniment a fost anunțată și prezența lui George Simion care însă nu a mai ajuns la întâlnirea cu jurnaliștii. Motivul invocat de organizatori: ”a rămas blocat în București”. La una din conferințele anterioare, reprezentanții AUR Prahova au spus că în luna octombrie se va decide cine va candida din partea partidului la Primăria Ploiești, însă se pare că va mai dura până se va întâmpla acest lucru.
Pentru Primăria Ploiești sunt deja câteva cv -uri trimise ce vor fi analizate.
Pe platforma de merit de pe site-ul oficial al partidului AUR se pot propune candidati sau se pot înscrie toți cei care își doresc să obțină o poziție în Parlamentul European, Parlamentul României, la primăriile localităților sau consiliile județene.