Trei dintre sportivii secţiei de box a CSM Ploieşti se pregătesc de participarea la competiţii importante în această toamnă, ei fiind convocaţi la loturile naţionale de seniori şi juniori ale României.

Astfel, seniorul Iulian Dumitrescu merge la Bascov, acolo unde „tricolorii” se antrenează în perspectiva participării la Campionatul European U22 din perioada 10-21 noiembrie, stagiul din localitatea argeşeană urmând să se desfăşoare până la finalul acestei luni. Iulian Dumitrescu este campion naţional de seniori al categoriei „86 kg”.

Juniorul Fabian Stroe, campionul european al categoriei „52 kg”, merge la Râmnicu Vâlcea, acolo unde lotul naţional se pregăteşte pentru Campionatele Balcanice de Juniori ce vor avea loc în perioada 18-29 octombrie. Competiţia se va desfăşura chiar la Vâlcea, însă Fabian nu va boxa, ţinta lui fiind prezenţa la Campionatul Mondial de Box pentru Juniori de la Erevan, din perioada 21 noiembrie – 5 decembrie.

În schimb, la Râmnicu Vâlcea va boxa Cristina Căldărariu, proaspăta campioană naţională a categoriei „48 kg” antrenându-se în această perioadă la Bucureşti, cu lotul naţional de junioare.

Sportivii secţiei de box a CSM Ploieşti sunt pregătiţi la club de Titi Tudor şi Adrian Pîrlogea.

By Costin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *