Cluburi școlare de scriere creativă, drumeții, robotică, artă, astronomie, lectură sau dezbateri academice. Acestea sunt activitățile extrașcolare la care elevii Colegiului Național „I.L.Caragiale” Ploiești pot participa. Cluburile și-au prezentat vineri activitatea, iar liceenii au putut alege din ce echipe vor să facă parte.

Prin participarea la aceste activități extrașcolare liceenii au uși deschise în viitor. De exemplu, pot fi scutiți de la anumite probe ale admiterii la facultate. De exemplu, participarea la un club de robotică ar putea echivala proba practică de la admiterea la facultățile tehnice. Evenimentul Inf(0)1 Fair a adus în atenția elevilor beneficiile pe care le oferă aceste activități extrașcolare. Târgul a reunit specializările reale și umaniste.

Elevii colegiului pot deveni membri ai acestor cluburi, în urma unor selecții.

Elevii pot partcipa la cluburi de scriere creativă, drumeții, robotică, artă, astronomie, lectură sau dezbateri academic.

În viziunea liceenilor, implicarea în aceste cluburi școlare este benefică și își doresc să participle la aceste activități.

În funcție de tipul de club ales, elevii pot lucra în echipe formate din 14 pana la 50 de elevi.

By Costin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *