Arhiepiscopia Sibiului a cerut interzicerea proiectării lungmetrajului, road movie documentar, susţinând că „viaţa părintelui Arsenie Boca este jignitor parodiată”, potrivit Digi24.

„Ministerul Culturii ca autoritate publică centrală are obligaţia de a întreprinde demersuri doar în limitele atribuţiilor conferite prin lege şi cu respectarea drepturilor şi libertăţilor prevăzute de Legea fundamentală a României. Prin urmare, în măsura în care ar interveni în planificarea şi în conţinutul unui festival, indiferent de specificul acestuia, Ministerul Culturii s-ar situa în afara responsabilităţilor legale şi ar încălca prevederile constituţionale referitoare la libertatea de exprimare”, a transmis Raluca Turcan, potrivit News.ro.

Legea fundamentală a României, adauga Turcan, arată că „răspunderea civilă pentru informaţia sau pentru creaţia adusă la cunoştinţă publică revine editorului sau realizatorului, autorului, organizatorului manifestării artistice, proprietarului mijlocului de multiplicare, al postului de radio sau de televiziune, în condiţiile legii” (art. 30 alin. 8).

„Conţinutul producţiilor culturale care generează controverse în spaţiul public merită abordat de părţile interesate printr-un dialog activ, sub semnul toleranţei şi al respectului pentru demnitatea umană, care să ţină cont atât de prevederile legale, cât şi de sensibilităţile legitime ale multor cetăţeni români”, se mai prezintă în mesaj.

Astra Film Festival, va avea loc între 15-22 octombrie, ca proiecţia filmului «Arsenie. Viaţa de apoi».

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *