Sursă foto: CSM Ploiești

Hipodromul Ploieşti va găzdui, duminică dimineață, o nouă reuniune hipică oficială organizată de CSM Ploieşti, prin Complex Hipodrom şi cu sprijinul sponsorului Sultan România (începând cu ora 10:00).

Evenimentul va cuprinde patru curse de trap şi o cursă de calificare de galop, principalul reper al zilei fiind Premiul Agriculturii, programat la finalul reuniunii, de la ora 11:30.

Ziua hipică va începe la ora 10:05, cu Premiul Sultan, apoi va continua, la 10:15 cu o cursă de calificare de galop, după care vor urma Premiul „Din Respect pentru Sultan” (ora 10:30) şi Premiul „Forza de Sultan” (ora 11:00).

Ca de fiecare dată, copiii din public vor avea amenajat un „fun corner”, unde se vor putea juca sub atenta supraveghere a angajaţilor Complex Hipodrom.

Continuă concursul foto pe Instagram pentru public!

Cu prilejul reuniunii de duminică, Complex Hipodrom Ploieşti continuă concursul dedicat publicului spectator prezent în tribunele hipodromului, regulamentul fiind următorul:

1. Surprindeți și fotografiați un moment  din cadrul reuniunii hipice – Premiul Agriculturii;

2. Fotografia trebuie postată în timpul evenimentului hipic pe pagina personală de Instagram cu tag-urile: @hipodromulploiesti, @sultan.pastatomate.ro, @sultan_face_sosul, @sultan.meniu;

3. Câștigătorul locului I va primi ca Premiu: un Pachet „Ai Sultan pentru un an”, oferit  de către sponsorul principal al evenimentului hipic Premiul Agriculturii, Sahprod Meteor SRL (Sultan);

4. Rezultatele vor fi comunicate în perioada 2-4.10.2023.

Prețul unui bilet de acces la reuniune este de 5 lei, copiii sub 7 ani având accesul gratuit.

Sursă: CSM Ploiești

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *