Palatul Administrativ din județul Dâmbovița, în care își desfășoară activitatea patru instituții la nivel județean – Consiliul Judeţean Dâmboviţa, Instituția Prefectului Județului Dâmbovița, Direcția Județeană de Statistică Dâmbovița și Direcția Județeană pentru Cultură Dâmbovița, va intra într-un proces de modernizare integrată. Acest obiectiv se va realiza printr-un proiect care a fost aprobat în cadrul Programului național de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat.
Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a semnat contractul de finanțare al proiectului de modernizare, alături de reprezentanții Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.
Palatul Administrativ este un obiectiv reprezentativ pentru municipiul Târgoviște. Sediul are nevoie de lucrări de consolidare, reabilitare și modernizare. Valoarea totală estimată a investiției este de 97.000.000 de lei. Din această valoare, suma de 94.400.000 de lei va fi finanțată de la bugetul de stat, iar 2.600.000 de lei vor fi asigurați din bugetul local.
Modernizarea integrată a clădirii va consta în lucrări specifice de consolidare a structurilor ambelor corpuri – lucrări asupra fundațiilor, pereților și planșeelor, lucrări de instalații și echipamente aferente instalațiilor, lucrări pentru creșterea eficienței energetice, lucrări de modernizare a spațiilor interioare, care vor atrage reducerea consumului de energie și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, dar și lucrări de amenajare a parcării, spațiilor verzi, aleii pietonale și căilor de acces.