Pompierii din Prahova au fost dotați cu o nouă autospecială. Este vorba despre o autospecială de primă intervenție specializată în manipularea apei sub presiune înaltă și hidroperforare. Aceasta face parte dintr-un lot inițial de 12 astfel de autospeciale, din totalul de 42 achiziționate în cadrul Proiectului VIZIUNE 2020, finanțat prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020.
Noua autospecială poate fi folosită într-o varietate de misiuni, printre care:
- Stingerea incendiilor în zone urbane și rurale.
- Răspuns rapid în cazul incendiilor din spații închise.
- Intervenții ofensive în structurile afectate de incendii.
- Penetrarea și tăierea diferitelor materiale de construcție.
- Utilizarea jetului de apă sub presiune mare în interior pentru răcire eficientă și stingerii rapide a incendiilor cu consum redus de apă.
- Controlul focarelor ascunse și a incendiilor în structuri compartimentate pentru a preveni extinderea și a limita daunele suplimentare cauzate de apă.
- Deplasarea rapidă la locurile de intervenție.
- Efectuarea optimă a misiunilor de salvare și stingere a incendiilor.
- Hidroperforarea materialelor de construcție și pulverizarea apei sub formă de ceață pentru răcire și stingere eficiente.
Autospeciala este echipată cu o serie de utilaje și echipamente, cum ar fi sistemul Coldcut Cobra C360 Kit pentru hidroperforare, rezervoare de apă și aditiv spumogen, furtunuri de înaltă presiune, catarg telescopic cu lumină și multe altele, pentru a face față eficient misiunilor de salvare și stingere a incendiilor.
Sursă: Facebook/ ISU Prahova
- fotografie cu caracter ilustrativ
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.