Petrolul revine pe stadionul „Ilie Oană” și țintește să regăsească victoria în meciul cu AFC Hermannstadt, care va avea loc duminică, de la ora 18:15.
Cele două formații sunt vecine în clasamentul la zi al Superligii, cu un bilanț identic: trei victorii, patru remize, două înfrângeri. De aceea, se preconizează un duel cât se poate de echilibrat.
Vom întâlni o echipă care cu un lot omogen, echilibrat numeric și valoric, cu un antrenor intrat, deja, în al treilea sezon acolo, așa încât ne va aștepta un meci dificil. Dar jucăm în fața propriilor suporteri și vreau să fac un apel către ei să vină alături de noi, pentru că forța lor ne dă și nou putere. Vrem să ne bucurăm împreună la final, pentru că ne dorim foarte mult cele trei puncte puse în joc.
Au avut joi meci cu FCSB și, din punctul meu de vedere, vor face schimbări față de acea întâlnire. Dar n-aș putea spune că este un avantaj pentru noi, în condițiile în care, așa cum am spus, este o echipă cu omogenitate. Trebuie să ne uităm la noi și pot să spun că am pregătit jocul foarte bine, l-am pregătit ca să-l câștigăm.
Florin Pîrvu, antrenorul Petrolului

Trebuie să fim atenți la ce facem noi, să fim conectați pentru acest meci și, dacă vom face asta, vom câștiga. Suntem pe un loc bun în clasament, sperăm să avem prestații cât mai consistente în continuare și să adunăm puncte.
Nu o să fac un obiectiv din a marca goluri, în sensul în care să duc asta spre disperare! Normal că îmi doresc să înscriu, aceasta este cartea de vizită a unui atacant, dar dacă voi face ce trebuie pe teren, atunci, cu siguranță, vor veni și golurile!
Mihai Roman, noul atacant al echipei

FC Petrolul vs AFC Hermannstadt va începe la ora 18.15, biletele putând fi procurate de la casa stadionului „Ilie Oană”, precum și online, de pe www.entertix.ro.
Întâlnirea va fi condusă de către o brigadă alcătuită din Marian Barbu (Făgăraș) – Mircea Orbuleț (București) și Vladimir Urzică (Piatra Neamț). Rezervă: Lucian Rusandu (Sf. Gheorghe). Arbitru VAR: Radu Petrescu (București). Arbitru AVAR: Mihaela Țepușă (Buzău). Observatori: Alexandru Deaconu (București) și Marcel Vasile (București).
Sursă: FC Petrolul Ploiești
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.